Buletinul de presă al IPJ Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Buletinul de presă al IPJ Constanța
Eveniment 08 Octombrie 2019 / 11:28 1373 accesări 0 comentarii

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 5

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că pe strada Industrială din municipiul Constanța s-ar afla o persoană agresată fizic de către soț.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 49 de ani care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi lovit soția de 37 de ani.

Polițiștii constănțeni au emis un ordin de protecție provizoriu, conform procedurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Dosare penale întocmite de polițiștii rutieri

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 08.15, patrula formată dintr-un polițist din cadrul Secției 4 și un jandarm al G.M.J. Constanța a depistat un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au depistat un bărbat de 53 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Seimeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea autoturism pe DN 39, dinspre localitatea 23 August către Mangalia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost încredințat spre conducere persoanei în cauză de către un bărbat de 52 de ani din municipiul Mangalia.

În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2117 secunde