Buletinul de presă al IPJ Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Buletinul de presă al IPJ Constanța

Eveniment 31 Ianuarie 2020 / 17:20 1682 accesări

Mandat pus în aplicare de polițiștii din Medgidia

La data de 30 ianuarie a.c., polițiști de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Medgidia au depistat un bărbat, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tăinuire.

Bărbatul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.

Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiștii Secției 2

La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 16.20, polițiștii Secției 2 au fost sesizați de o femeie, de 65 de ani, cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, soțul acesteia, de 70 de ani ar fi amenințat-o cu un obiect înțepător.

În urma verificărilor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor legale. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Dosare penale întocmite de polițiștii rutieri

La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat o femeie, de 27 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus o autoutilitară, pe strada Cumpenei din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 30 ianuarie, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 226, în localitatea Săcele, având suspendat dreptul de a conduce pentru perioada în curs.

La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe strada Gării din localitatea Casicea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare ale vehiculului în cauză erau false.

La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe strada Amurgului din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.

Activități preventive în instituțiile de învățământ

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au continuat seria activităților de prevenire în unitățile de învățământ din municipiul Constanța, susținute în cadrul proiectului „ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI” .

Astfel, ieri, 30 ianuarie a.c., a fost rândul elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu” să primească informații referitoare la interacțiunea cu persoanele străine, atât în viața reală, cât și prin intermediul rețelelor de socializare, siguranța școlară, deplasarea în siguranță spre casă sau școală.

Elevii au fost informați cu privire la posibilele pericole la care pot fi expuși, iar polițiștii le-au prezentat soluții de prevenire adaptate nivelului lor de înțelegere, cu ajutorul unui unui filmuleț educativ:

- Fiți atenți când traversați strada și respectați regulile de circulație!

- Nu răspundeți mesajelor primite de la necunoscuți pe rețelele de socializare!

- Nu acceptați cadouri de la persoanele necunoscute!

- Nu intrați în conflict cu colegii sau prietenii, comunicarea este cea mai bună metodă în rezolvarea oricărui conflict!

- Nu vă abateți de la drumul stabilit cu părinții spre școală/casă și nu vă urcați în mașina unui necunoscut, indiferent de motivul invocat!

Materialele de suport pot fi găsite și pe pagina de internet : www.scoalatedi.ro dedicată celor mici dar și părinților și cadrelor didactice, de către Maspex România, partener în cadrul acestei campanii.



Ştiri recomandate

12