Potrivit primarului orașului Năvodari, contractul medicului care și-a desfășurat activitatea aici expiră la sfârșitul acestui an, iar licența aparatului pe care îl folosea mai este valabilă doar câteva luni. Locuitorii din Năvodari nu vor rămâne fără cabinet de Radiologie, dă asigurări Florin Chelaru, care anunță că în cadrul Centrului de Sănătate va fi montat, în curând, un aparat performant de radiologie. Echipamentul, în valoare de peste 200.000 de dolari a fost achiziționat grație unei donații. Primarul din Năvodari precizează că, în prezent, se fac lucrări de renovare a cabinetului de radiologie, iar în perioada imediat următoare în oraș va sosi o echipă de specialiști din Germania care va monta noul aparat de radiologie. Acesta va fi pus în funcțiune cel târziu în data de 15 ianuarie 2022, dar pacienții vor beneficia de investigațiile performante în luna martie. Termenul este necesar pentru obținerea tuturor avizelor necesare. Tot prin donații, Centrul de Sănătate a fost dotat cu aparatură performantă de microbiologie și imunologie pentru laboratorul de analize, în valoare de aproximativ 100.000 dolari.