Calendar sportiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Calendar sportiv

29 noiembrie
Sport 29 Noiembrie 2006 / 00:00 829 accesări

@ 1899 - Un grup de fotbalişti elveţieni, englezi şi catalani, grup condus de Hans "Joan" Gamper, formează Futbol Club Barcelona, pe scurt FC Barcelona, avînd deviza "Mes que un club" (Mai mult decît un club). Echipa catalană se numără printre membriii fondatori ai campionatului spaniol (1928), fiind, alături de Real Madrid şi Altletico Bilbao, una dintre echipele care n-au părăsit niciodată "La Liga". Barcelona a cîştigat titlul naţional de 18 ori (ultima oară în 2006) şi Copa del Rey de 24 ori (ultima oară, în 1998). În vitrina de trofee a clubului figurează şi CCE (redenumită Champions League; 1992 şi 2006), Cupa Cupelor (de patru ori), Supercupa Europei (2), Cupa Oraşelor Tîrguri (3), Supercupa Spaniei (11), Copa de la Liga (2). Echipa actuală este implicată în grupele Champions League. Printre antrenorii echipei: Helenio Herrera, Rinus Michels, Cesar Luis Menotti, Johann Cruyff, Louis van Gaal (în prezent: Frank Rijkaard). La FC Barcelona au jucat celebrităţi precum: Guardiola, Nadal, Salinas, Suarez, Zamora, Zubizarreta, Krankl, Maradona, Rivaldo, Romario, Ronaldo, Lineker, Blanc, Kocsis, Kubala, Frank şi Ronald de Boer, Cruyff, R. Koeman, Neeskens, Figo, dar şi românii Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

@ 1927 - S-a născut, la Plugova, antrenorul emerit de lupte greco-romane Ion CORNIANU. Ca luptător, s-a clasat al III-lea la Festivalul Mondial al Tineretului (1953) şi a cîştigat "Cupa României" (1949). A fost antrenor federal în perioada 1955 - 1989, contribuind decisiv la toate marile succese ale luptătorilor români din acest interval. A fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Lupte - FILA (1978-1992), membru al Biroului FILA (1962-1992) şi preşedintele Comisiei de Antrenori (1972-1992). A încetat din viaţă în 1993. Turneul Internaţional al României îi poartă numele (anul acesta a fost organizat la Braşov).

@ 1952 - S-a născut, la Iulia (Tulcea), atletul Ilie FLOROIU. A început să alerge la îndemnul profesorului Sabin Ispas, în timpul studiilor la Liceul din Agigea. A trecut apoi la Farul, sub conducerea antrenorilor Ioan Veliciu şi Constantin Craiu (1978). A participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice: Montreal - 1976 (locul al V-lea, la 10.000 m) şi Moscova - 1980 (locul al X-lea, în aceeaşi probă). A fost dublu campion mondial universitar. A cîştigat zeci de titluri naţionale şi balcanice, iar recordurile sale naţionale (13:15,00 - la 5.000 m, din 23 iulie 1978, şi 27:40,06, din 29 august 1978) sînt şi astăzi în vigoare, după 28 de ani. După încheierea carierei sportive (1987), a devenit conducător la CS Farul şi, din 2005, preşedinte ale Federaţiei Române de Atletism. Înălţime: 1,70 m; greutate: 60 kg.



12