Calendar sportiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
4 iulie

Calendar sportiv

Sport 04 Iulie 2006 / 00:00 1048 accesări

@ 1926 - S-a născut, la Barracas (lîngă Buenos Aires), legendarul fotbalist Alfredo Di STEFANO. A evoluat la River Plate (1943-45), Huracan (1945-47), din nou River (1947-49); Millionarios Bogota (1949-1953), Real Madrid (1953-1964), Espanyol (1964-66). A jucat în echipele naţionale din trei ţări: Argentina (7 selecţii, 7 goluri), Columbia (4-0) şi Spania (31-23), dar... n-a participat la nici un turneu final de campionat mondial: în 1950, Argentina nu a vrut să participe, în 1954 FIFA i-a refuzat participarea (jucase deja în două reprezentative), în 1958 Spania nu s-a calificat, în 1962 Di Stefano era accidentat şi în 1966... n-a mai fost selecţionat din cauza vîrstei! Palmares: campion al Argentinei (1945, 1947); campion al Columbiei (1949, 1951, 1952, 1953), campion al Spaniei (1954, 1955, 1957, 1958, 1961, 1962, 1963, 1964), de 5 ori cîştigător al CCE (1956-1960), golgeter în Spania (de 5 ori), Columbia şi Argentina (cîte o dată). A disputat 698 meciuri cu echipele sale de club, marcînd 574 goluri (pentru Real Madrid, 219 goluri în 282 meciuri). S-a retras în 1966. Antrenor la Boca Juniors şi River Plate (titluri naţionale), Valencia (campionatul, Cupa Regelui şi Cupa Cupelor) şi Real Madrid (1982-1984), club la care este preşedinte de onoare pe viaţă. În 24 decembrie 2005 a suferit un infarct, dar starea sa este bună. La 9 mai 2006, în Madrid a fost inaugurat Stadionul 'Alfredo Di Stefano" (pentru antrenamentele lui Real), printr-un meci Real - Stade de Reims, reluarea primei finale a CCE, după 50 ani. Înălţime: 1,78m; greutate: 77kg.

@ 1938 - A încetat din viaţă, în urma unei anemii, jucătoarea franceză de tenis Suzanne LENGLEN, una dintre primele vedete ale sportului, dublă campioană olimpică, cu 81 titluri cîştigate, dintre care 25 de Grand Slam! Avea numai 39 ani (se născuse la 24 mai 1899).

@ 1942 - S-a născut, la Abelokipi, lîngă Atena, internaţionalul grec Mimis DOMAZOS, considerat de specialiştii eleni cel mai bun fotbalist din această ţară. A debutat în echipa locală, în 1953. Imediat, este remarcat de Panathinaikos şi, la 17 ani, debutează în prima divizie. Cu Panathinaikos, Domazos cîştigă 10 titluri naţionale, în intervalul 1959-1979. În urma unei polemici cu antrenorul, pleacă la AEK şi... devine, din nou, campion naţional! Este readus de miliardarul Vardinoiannis şi se retrage în 1980. A fost finalist în CCE (0-2 cu Ajax, în 1971). În echipa naţională a acumulat 50 selecţii şi 4 goluri, unul dintre ele dînd mari emoţii echipei României, în meci decisiv pentru calificarea la C.M. 1970: 1-1 la Bucureşti (16 noiembrie 1969). Înălţime: 1,74m; greutate: 72kg. Palmares total: 536 meciuri / 139 goluri.

@ 1954 - S-a disputat una dintre cele mai spectaculoase finale din istoria Campionatelor Mondiale de fotbal: Germania - Ungaria 3-2, după ce maghiarii conduseseră cu 2-0 în minutul 8 şi cîştigaseră meciul din grupă contra germanilor cu... 8-3!

@ 1979 - A încetat din viaţă, în Germania, în urma unui accident feroviar, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti constănţeni: Aurică RĂDULESCU. Născut la 13 octombrie 1953, a debutat la Farul şi a trecut la Sportul Studenţesc în 1973. Absentează în sezonul 1976-77 (hepatită, apoi accident la picior), dar apoi se afirmă şi face meciuri excelente, în campionat şi în preliminariile CE 1980 (de neuitat, meciul România - Iugoslavia 3-2). Moartea lui a survenit la o săptămînă după ce dusese pe Sportul Studenţesc în finala Cupei României (1-0 cu Dinamo, în semifinală). A jucat 171 meciuri şi a înscris 28 goluri. În echipa naţională: 6 meciuri.



12