Când ești sărac, dai contu' bancar oricui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Românii, relaxați în banking

Când ești sărac, dai contu' bancar oricui

Economie 23 Mai 2019 / 17:18 918 accesări
Peste 54% dintre români sunt de acord să ofere date privind conturile bancare unor terți furnizori de servicii și tehnologii financiare

Peste 54% dintre români sunt de acord să ofere date privind conturile bancare unor terți furnizori de servicii și tehnologii financiare

Mai mult de jumătate dintre români (54%) sunt de acord să comunice unor terţi furnizori din zona de tehnologii financiare date privind propriile conturi bancare, în timp ce 65% dintre europeni nu s-au autentificat niciodată în aplicaţia mobilă a băncii folosind amprenta digitală sau recunoaşterea vocală, arată rezultatele unui studiu internaţional derulat de ING. Conform cercetării, nivelul de conştientizare privind posibilitatea de comunicare a datelor privind conturile bancare, cu permisiunea clienţilor, unor furnizori terţi este încă redus, media la nivel european fiind de doar 32%. În topul ierarhiei se situează Germania (61%), Austria (57%) şi România (54%), însă la polul opus, 63% dintre olandezi declară că nu ar vrea ca datele lor să fie împărtăşite, aceeaşi abordare fiind întâlnită şi în Belgia (62%), respectiv Cehia. Studiul ING relevă că aproape 75% dintre respondenţi se aşteaptă ca banca lor să le livreze cele mai noi tehnologii, iar patru din zece persoane susţin că, de când au început să utilizeze diverse aplicaţii pentru administrarea banilor, obiectivele lor financiare sunt mai clare. Aproape două treimi (63%) dintre aceştia spun că îşi verifică mai frecvent conturile bancare, 28% consideră că îşi asumă mai puţine riscuri cu banii, iar 33% că se gândesc mai conştient la cheltuieli. Totodată, o treime dintre europeni sunt de părere că banca lor este prea ambiţioasă prin introducerea unor servicii pe multiple dispozitive, susţinând că nu au nevoie de mai multe canale pentru a interacţiona cu banca. În privinţa noilor tehnologii biometrice, doar jumătate dintre europeni (53%) consideră că funcţia de recunoaştere facială este sigură, în timp ce 23% dintre ei sunt de părere că recunoaşterea vocală nu este sigură. În topul preferinţelor respondenţilor din toate ţările analizate se situează opţiunea de autentificare cu doi factori (70%), urmată de amprenta digitală (66%) şi o parolă puternică (62%).



Ştiri recomandate

12