Carantina ar putea fi prelungită în Constanţa, iar măsurile vor fi înăsprite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Carantina ar putea fi prelungită în Constanţa, iar măsurile vor fi înăsprite

Eveniment, Administrație 17 Decembrie 2020 / 21:28 3028 accesări

Carantina ar putea fi prelungită în municipiul Constanţa şi în oraşul Ovidiu.

DSP Constanţa a trimis analiza de risc către Institutul Naţional de Sănătate Publică, pentru localităţile Constanţa, Ovidiu, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Năvodari şi Valu lui Traian.

Pentru municipiul Constanţa şi Ovidiu a fost propusă prelungirea măsurii de carantină zonală, având în vedere că incidenţa îmbolnăvirilor în ultimele două săptămâni se menţine în continuare extrem de ridicată.

Până în prezent, 490 de persoane au decedat în Constanţa din rândul celor pozitivate.

Prefectul Silviu Coşa a declarat că măsurile vor fi înăsprite în municipiul Constanţa.

În același timp, Prefectura Constanţa a trasmis ca măsurile aplicate de către forţele de ordine şi celelalte instituţii abilitate de control să fie intensificate pe toate liniile.

Municipiul Constanţa se află în carantină începând cu data de 20 noiembrie a.c. În prezent, rata de infectare este pe un trend descrescător, dar se menţine la o cotă ridicată.
Având în vedere acest aspect, s-a luat decizia ca, începând cu data de astăzi, măsurile aplicate de către forţele de ordine şi celelalte instituţii abilitate de control să fie intensificate pe toate liniile, atât în ceea ce priveşte verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi al verificării operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse.
Astfel, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa vor acţiona permanent, în filtre rutiere, la intrările şi ieşirile din municipiul Constanţa. Forţele de ordine vor verifica documentele justificative, precum şi oportunitatea deplasării.



12