Care e noua față a bulevardului Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu benzi pentru bicicliști și noi locuri de parcare

Care e noua față a bulevardului Tomis

Administrație 30 Mai 2016 / 16:52 4919 accesări

Bulevardul Tomis este prima arteră rutieră constănțeană care va avea benzi pentru bicicliști. Pe tronsonul dintre Capitol și Lupoaică, acestea au fost deja amenajate.

Bulevardul Tomis este prima arteră rutieră constănțeană care va avea benzi pentru bicicliști. Pe tronsonul dintre Capitol și Lupoaică, acestea au fost deja amenajate.

Pe partea dreaptă a bulevardului (privind spre Piața Ovidiu) au fost realizate mai multe locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu handicap

Pe partea dreaptă a bulevardului (privind spre Piața Ovidiu) au fost realizate mai multe locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu handicap

De acum, bicicliștii din Constanța vor putea circula în condiții decente, cel puțin pe bulevardul Tomis, între Capitol și statuia Lupoaicei. Asta pentru că pe tronsonul respectiv au început să se amenajeze benzi pentru circulația pe două roți. Lucrările au început de pe porțiunea cuprinsă între Capitol și Sala Sporturilor, unde deja au fost realizate marcajele rutiere atât pentru benzile pentru bicicliști, amenajate pe partea stângă a drumului (privind spre Piața Ovidiu), cât și pentru locurile de parcare, distribuite pe partea dreaptă.

După mai bine de două luni de lucrări, timp în care șoferii au circulat cu nervii întinși la maxim, noua față a bulevardului Tomis începe să se facă văzută. Vorbim despre tronsonul cuprins între zona Capitol și statuia Lupoaicei, care se află în reabilitare încă din martie. Pe acest segment sunt amenajate noi locuri de parcare (distribuite pe partea dreaptă, privind spre Piața Ovidiu), dar și benzi pentru bicicliști (realizate pe partea stângă). Pe prima porțiune a tronsonului, cea cuprinsă între intersecția cu bulevardul Mamaia (zona Capitol) și Sala Sporturilor, care a fost închisă circulației rutiere de două ori în ultimele două săptămâni, lucrările se apropie de finalizare. Cu alte cuvinte, a fost refăcută șoseaua, au fost reabilitate trotuarele și au fost amenajate două benzi pentru bicicliști (câte una pe sens, semnalizate corespunzător) și locurile de parcare.

PRIMUL BULEVARD PENTRU BICICLIȘTI

Este primul bulevard constănțean ce va fi sistematizat special pentru transportul pe două roți. De altfel, primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat luni, după ultima ședință de Consiliu Local din acest mandat, că tronsonul cuprins între Capitol și Sala Sporturilor este 99% gata. „Au mai rămas de montat câteva elemente de siguranță pentru bicicliști, adică delimitatoare și stâlpi care să îi împiedice pe șoferi să parcheze sau să circule pe benzile de bicicliști. În scurt timp va fi gata și porțiunea cuprinsă între Sala Sporturilor și Lupoaică. Nu am pus presiune de niciun fel pe muncitori, care până acum și-au făcut treaba foarte bine”, a spus Făgădău.

UN TRONSON DIN BULEVARD SE ÎNCHIDE O ZI

Chiar dacă primele amenajări au început, lucrările nu s-au finalizat încă. De aceea, pentru o bună desfășurare a lucrărilor, circulația rutieră pe porțiunea dintre Capitol și Poșta Mare (intersecția cu strada Ștefan cel Mare) va fi închisă timp de 24 de ore. Măsura este valabilă de marți, 31 mai, ora 7.00, până miercuri, 1 iunie, ora 7.00. Șoferii pot să utilizeze celelalte artere rutiere paralele bulevardului Tomis, respectiv strada Răscoalei 1907 și strada Mircea cel Bătrân.

Citește și:

Iată cum va arăta bulevardul Tomis



12
Pagina a fost generata in 0.4422 secunde