Care sunt cele mai respectate meserii?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Care sunt cele mai respectate meserii?

Social 05 Octombrie 2015 / 18:19 1380 accesări

Sunt respectați de societate, dar puțini vor să se dedice carierei de dascăl! Potrivit unui studiu realizat de Asociația Triple Helix, pe baza datelor culese de Daedalus Online, meseria de profesor este a doua cea mai respectată profesie în România, după cea de medic. Cu toate acestea, doar unul din 4 părinți și-ar încuraja copiii să devină profesori. Conform studiului Triple Helix, 16,7% dintre români au pus pe primul loc profesorii atunci când li s-a cerut să ordoneze zece profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe primul loc este profesia de medic, aleasă ca fiind cea mai respectată profesie de 4 din 10 români. Apoi, în ordine, sunt respectate ocupațiile de profesor, cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în management, contabil și economist. Studiul mai arată că, în România, numărul celor care și-ar încuraja copiii să devină profesori este mai mic decât în țări precum: China (48%), Coreea de Sud (45%), Singapore (35%) sau Statele Unite (32%), dar mai mare decât în țări precum: Franța (23%), Germania (18%) sau Portugalia (12%). Potrivit studiului, doar 14% dintre români consideră că profesorii sunt respectați de copii, cifră cu care România se situează pe unul dintre ultimele locuri, raportat la țările incluse în ”Studiul Global referitor la Statutul Profesorului” - lucrare luată drept etalon în acest caz. 25% dintre românii de peste 45 de ani pun pe primul loc profesia de cadru didactic, comparativ cu doar 10% dintre persoanele cu vârstă între 18 și 35 de ani. De asemenea, respectul pentru această profesie este dublu în orașele mici și în mediul rural, prin comparație cu orașul București (20% versus 10%). Datele pentru studiul Asociației Triple Helix au fost culese, în perioada 25 - 30 septembrie 2015, folosind panelul Daedalus Online. Studiul s-a efectuat pe un eșantion de 511 persoane, reprezentativ pentru populația României cu vârsta între 18 și 65 de ani.

Citește și:

Peste 50% dintre tineri ar alege meserii pe care să le înveţe rapid

Părinții își doresc copii cu studii superioare

Cele mai puţin respectate categorii profesionale



12