Cât se va menține vremea caldă de la începutul săptămânii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cât se va menține vremea caldă de la începutul săptămânii

Vremea 16 Aprilie 2018 / 08:14 2141 accesări

La începutul săptâmânii, vremea se menţine caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de vest a țării, precum și în zona de munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Şi bucureştenii se vor bucura de vreme frumoasă luni, când mercurul din termometre va urca până la 20 de grade. De la jumătatea săptămânii, temperaturile încep să scadă şi va ploua.

Noaptea, cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul și sud-vestul teritoriului, unde izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și în zona de munte, iar trecător și în regiunile extracarpatice.

Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. În zonele joase, îndeosebi din est și sud-est, izolat, va fi ceață.

PROGNOZA METEO LUNI

Vremea va fi caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice și se va menține în general frumoasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade, mai coborâte în zona litoralului, unde se vor situa între 10 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 2 și 12 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de vest a țării, precum și în zona de munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi ziua, mai ales în sudul Banatului, în Moldova și la munte. Dimineața și noaptea, în special în sud-estul țării, izolat va fi ceață.

La Bucureşti, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

Taguri articol


12