Câte cadre didactice vor beneficia de majorările salariale de 15%?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit datelor Ministerului Educației

Câte cadre didactice vor beneficia de majorările salariale de 15%?

Educație 05 Noiembrie 2015 / 16:13 832 accesări

Personalul din sistemul public de învățământ va avea salariile majorate cu 15% începând cu 1 decembrie 2015, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate miercuri de Guvernul demisionar al României, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat. De creșterea salariilorvor beneficia 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, respectiv: 290.000 de angajați din învățământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învățământul universitar și 4.460 de persoane din unitățile finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat. Potrivit actului normativ, începând cu 1 decembrie 2015 se majorează cu 15% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare. De această majorare vor beneficia, de asemenea, angajații din Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, inspectoratele școlare județene și al municipiului București, precum și personalul nedidactic din celelalte unități aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Începând cu aceeași dată, sporurile și indemnizațiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învățământ se majorează cu același procent de 15%, în măsura în care angajații își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Măsura adoptată de Guvern are un impact financiar estimat pentru anul 2016 la 1,666 miliarde de lei. Angajații din învățământul preuniversitar și universitar au mai beneficiat în anul 2015 de alte două majorări salariale: cu 5% începând cu luna martie și cu încă 5% începând cu luna septembrie.

O altă prevedere inclusăîn actul normativ are scopul să evite blocarea derulării proiectelor finanțate din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), proiecte care implică derularea unor lucrări de investiții. În acest sens, noua reglementare stipulează că documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiții care se finanțează, potrivit legii, din fonduri externe nerambursabile prin POS CCE, aferente perioadei de programare 2007-2013, se aprobă de către ordonatorii principali de credite, indiferent de valoarea acestora. Prevederea se va aplica obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiții care se finanțează astfel încât să fie eligibile la rambursare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2007-2013 (adică 31 decembrie 2015).



12