Câți elevi de clasa a VIII-a participă la sesiunea specială a Evaluării Naționale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câți elevi de clasa a VIII-a participă la sesiunea specială a Evaluării Naționale

Educație 24 Mai 2016 / 14:00 580 accesări

Elevii de clasa a VIII-a care s-au calificat în loturile naționale ale României la diferite competiții școlare și sportive și vor participa la fazele internaționale ale concursurilor în perioada în care se desfășoară Evaluarea Națională pot susține mai devreme testările. Ministerul Educației și Cercetării Științifice a făcut publică lista nominală a absolvenților clasei a VIII-a, în anul școlar 2015 - 2016, care fac parte din loturile naționale de pregătire pentru competițiile internaționale, pe discipline școlare și sportive care pot participa la sesiunea specială de Evaluare Națională 2016. Astfel, în această situație se află până acum 24 de elevi, care vor participa în perioada 6 - 10 iunie la sesiunea specială a testărilor. Dintre aceștia, unul este Edis Memiș, elev al Liceului Teoretic ”Traian” din Constanța, care va participa la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori. Lista ar putea fi completată întrucât în această perioadă se stabilește componența loturilor naționale la diferite discipline școlare. Restul elevilor de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în perioada 27 iunie - 5 iulie, după următorul calendar: 27 iunie - proba scrisă la Limba și literatura română, 28 iunie - Limba și lietaratura maternă, 29 iunie - Matematică, 1 iulie - afișarea inițială a rezultatelor și 5 iulie - afișarea rezultatelor finale după contestații.



12