Academicieni, istorici, experți și oameni de cultură din regiunile istorice ale României (prioritar Basarabia, nordul Bucovinei, Transilvania) s-au reunit, sâmbătă, 6 iulie 2019, la Mănăstirea Dervent din județul Constanța, în cadrul celei de-a doua ediții a Simpozionului Internațional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească“, organizat de Arhiepiscopia Tomisului - Departamentul Cultural-Educațional, Mănăstirea Dervent, Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța și Asociația Națională Cultul Eroilor - Regina Maria, filiala județeană Constanța.

Obiectivul prioritar al evenimentului l-a reprezentat evidențierea suferințelor și martiriului românesc în ultimii 100 de ani, pe tot cuprinsul vetrei noastre istorice, precum și a dramelor individuale și colective care au marcat ultimul veac în România și în provinciile istorice românești: lichidarea identității și conștiinței românești în Basarabia și Bucovina, deportările colective în Siberia și Kazahstan, masacrele de la Lunca, Ostrița și Fântâna Albă, dramele refugiaților basarabeni și bucovineni în România, dramele celor două războaie mondiale, represiunea comunistă (închisori, lagăre, Canal, munca silnică, ostracizarea elitei, persecuțiile politice și religioase, domiciliile forțate, epurările etc.), exilul românesc etc.

Evaluări privind dinamica și anvergura Simpozionului

În cadrul unui adevărat maraton științific și academic (nouă ore de discuții și dezbateri; sute de nume de eroi și martiri români “devoalate” prin prezentări tematice; documente inedite / prezentate pentru prima oară în spațiul românesc; noi abordări privind martiriul câtorva zeci de români din Basarabia, nordul Bucovinei, Transilvania, Dobrogea etc.), au fost prezentate și dezbătute zeci și sute de drame, suferințe, sacrificii, figuri eroice individuale și colective din istoria suferinței poporului român.

S-a reușit reconstituirea unei mini-hărți martirice a poporului român, o istorie sintetică (încă parțială, evident) a suferințelor și martiriului poporului român în ultimul veac.

Au fost discutate “destine frânte” ale unor personalități emblematice ale culturii și spiritualității românești, dar și cazuri și spețe de oameni simpli -soldați, preoți, țărani, fermieri, învățători, primari, scriitori, plugari - al căror martiriu, în diferite perioade istorice din ultima sută de ani, a făcut posibilă perpetuarea conștiinței naționale și a României înseși.

Au fost evocate “destine frânte” de o heterogenitate absolută - eroi/martiri cunoscuți și necunoscuți, împreună cu dramele trăite de familiile acestora (soldați și generali ai armatei române, preoți/clerici și mireni, țărani și plugari, primari și dascăli, refugiați și strămutați, românii deportați din Basarabia și Bucovina, membri ai grupărilor de partizani antisovietici din munții României, lideri ai mișcărilor naționale, personalitățile Unirii, martirii și sfinții închisorilor politice din regimul comunist, victimele represiunii staliniste, elitele interbelice, victimele spațiului concentraționar din România și din afara ei, membrii rezistenței anticomuniste din România, luptătorii anticomuniști din nordul Bucovinei și Basarabia, românii care au luptat pentru România în lagărul comunist din nordul Bucovinei și Basarabia, victimele directe și indirecte ale marilor conflagrații care au marcat istoria românilor în veacul din urmă / 1918-2018 etc.).

Participanții la Simpozion au evocat și descris “fronturile din spatele frontului” pentru fiecare din războaiele duse de români în ultimul veac - războiul reîntregirii, cel de-al doilea război mondial, “războiul anticomunist”, “războiul” pentru identitatea națională românească din nordul Bucovinei și Basarabia etc. Fronturi de adâncimi nebănuite și de un tragism cutremurător au însoțit de fiecare dată războaiele de suprafață ale românilor din acest secol.

Ca niște doctori de campanie cu multiple roluri terapeutice, participanții la Simpozion au cules și redat narațiunile suferinței românilor de pe aceste fronturi ale suferinței, le-au alinat epic narațiunile tragice, au creat emoții și empatii, au pus diagnostice și au construit terapii - în numele unei memorii colective obligatorii.

Au fost identificate și discutate spațiile suferinței românești din ultimul veac - temnițele, închisorile comuniste, lagărele de concentrare / exterminare etc., dar și templele care au păstrat vie credința într-o Țară care va birui trântele cu istoria. Simpozionul a reconstruit epic spațiul martiric exemplar al poporului român - spațiul în care credința românilor în România a biruit totul, a construit speranțe, a reconstruit din temelii.

Este admirabil și tonic efortul cercetătorilor români, din România, nordul Bucovinei și Basarabia de a reconstitui, prin ample eforturi de cercetare și documentare, narațiunile emblematice ale ethosului românesc, prioritar ale tragicului românesc. Aceste eforturi suplinesc ceea ce statul român nu poate încă genera - politici de stat sistemice pentru consolidarea conștiinței naționale, un proiect de țară care să permită României să “respire” pe termen lung etc.

Conștiința acestor cercetători, etica lor asumată, responsabilitatea derulării unor proiecte necesare recuperării din colb a memoriei noastre colective au asigurat și de această dată succesul dezbaterii și constituie totodată un motiv de liniște pe termen lung, o confirmare că această Țară are încă elite și conștiințe peste tot.

Cea de-a doua ediție a Simpozionului a generat implicit creșteri cantitative (cuantificabile) și (mai ales) calitative evidente ale acestuia.

Simpozionul Internațional “Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” a devenit deja emblematic pentru Dobrogea. Este cea mai solidă dezbatere academică pe tema martiriului românesc care are loc în această regiune (dacă nu cumva chiar la nivel național).

Organizatorii manifestării vor edita, în cursul acestui an, un volum al Simpozionului, care va reuni alocuțiunile prezentate la primele două ediții.

Concluziile tematice / științifice ale Simpozionului

Istoria poporului român a consemnat, în ultimii 100 de ani, suferințe individuale și colective încă necuantificate în / de către istoriografia românească. Numeroase drame, episoade tragice, acte de eroism și/sau chiar martiriu au rămas neidentificate și neconsemnate în memoria noastră colectivă.

Programul Centenarului Reîntregirii, desfășurat în anul 2018, nu a avut viziunea necesară consolidării conștiinței noastre naționale, nu a construit cadrul necesar pentru realizarea unei hărți martirice și/sau a unei geografii martirice exhaustive a istoriei României din ultimul veac.

Pe acest fond, desfășurarea periodică / regulată a unor ample dezbateri academice și științifice cu participarea experților în domeniu este mai importantă decât oricând.

În România pare a se fi alterat tradiția inițierii și derulării de proiecte și programe de stat care să implice obiective strategice de consolidare pe termen lung a conștiinței naționale și a memoriei colective.

Societatea românească are vitală nevoie de proiecte și programe de acest gen, care să fie integrate unui Proiect de Țară vizionar, credibil, pragmatic și eficient. În elaborarea și implementarea acestui Proiect de Țară este necesară implicarea prioritară a Academiei Române, prin institutele acesteia și deopotrivă a centrelor și institutelor academice de cercetare ale marilor universități românești. Un rol decisiv îl pot avea deopotrivă, în acest sens, Biserica Ortodoxă Română, mediile de cercetare din Republica Moldova și comunitățile românești din țările vecine (Ucraina, Ungaria, Serbia etc.).

Capacitatea redusă a instituțiilor de stat din România de a elabora programe strategice de impact, prin ample dezbateri publice corelate (inițiate/derulate prioritar cu angrenarea în acest efort a mediilor academice și științifice) care să genereze consolidări ale profilului României în plan intern și extern, este / poate fi nocivă pentru viitorul acestei țări.

Este de dorit, în acest sens, să se reconfirme importanța strategică a funcționării domeniului cercetării românești, prin alocarea de resurse umane și logistice semnificative și prin prioritizarea proiectelor și programelor de cercetare în ansamblul politicilor de stat.

Transformarea cercetării într-o Cenușăreasă a societății, simultan cu privilegierea obsesivă a proiectelor folclorice/artistice etc., reduce semnificativ șansele noastre de a genera o Carte exhaustivă a martiriului românesc din ultimul veac, obligatorie pentru memoria noastră colectivă.

Numeroase state vecine (Ucraina, Ungaria, R. Moldova) au derulat și derulează ample programe de stat care cultivă memoria colectivă. Inerțiile noastre în acest domeniu amplifică actualul clivaj în raport cu politicile acestor state și pot crea, pe termen mediu și lung, posibile crize identitare ale societății românești, cu efecte greu de prevăzut și de controlat.

În centrul acestor proiecte și programe de stat trebuie evidențiate și promovate, cu echilibru și consecvență, modelele istorice, figurile eroice și martirice exemplare care au asigurat supraviețuirea proiectului românesc (a ethosului românesc) în ultimul veac.

Absența unor astfel de proiecte și programe de stat favorizează exilul românesc, slăbește încrederea românilor în capacitatea instituțiilor și a societății în ansamblul său, reduce fidelitatea noilor generații față de România și istoria ei, alimentează marasmul etic și încurajează exodul, creând premise catastrofice (emigrația românească din ultimii 30 de ani, fără precedent în toată istoria României, pare a fi devenit, în acest context, semnul cel mai sigur al degradării mecanismului funcțional care a asigurat până acum, în România, preluarea și moștenirea de valori, principii, standarde).

Absența unui Proiect de Țară este totodată consecința unei responsabilități reduse a clasei politico-administrative față de destinele României și a unei etici colective alterate.

Societatea românească mai are încă suficiente resurse interne pentru a suplini, pe termen scurt, absența proiectelor și programelor de stat, pentru a stopa sau amâna un posibil declin ireversibil. În acest context, este vitală punerea în valoare la nivel național a acestei resurse (care devine tot mai izolată și mai precară), prin măsuri precum: finanțarea adecvată a cercetării românești; elaborarea de proiecte și programe sectoriale pe termen lung cu sprijinul mediilor academice și universitare; finanțarea de proiecte și programe privind recuperarea memoriei colective.

Martiriul românesc s-a produs peste tot în spațiul nostru istoric; identificarea unei fizionomii a acestuia și deopotrivă a unei fenomenologii a martiriului, reconstituirea hărții noastre martirice pot reprezenta obiective de etapă în cadrul acestor procese.

Prin dezbateri academice „transversale” precum Simpozionul Internațional anual “Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” de la Mănăstirea Dervent cresc șansele de a se recompune și reconstitui galeria de portrete a istoriei noastre martirice, în pofida heterogenității și amplitudinii formelor ei de manifestare.

Este admirabil și apreciabil efortul de cercetare și documentare al multora dintre reprezentanții mediilor academice și universitare din România și R. Moldova (la care se adaugă eforturi corelate ale comunităților românești din spațiul nostru de etnogeneză) pentru a evidenția acest martiriu. Efortul sectorial de mai sus trebuie dublat și valorificat la nivel național, printr-o implicare responsabilă și sistemică a instituțiilor statului român. În absența acestuia, rezultatele vor fi limitate și inconsistente. În absența acestuia, ratarea lecturii lecțiilor istoriei poate crea cataclisme.