CCR decide mâine dacă validează rezultatele primului tur al alegerilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CCR decide mâine dacă validează rezultatele primului tur al alegerilor

Politică 06 Noiembrie 2014 / 14:08 256 accesări

Curtea Constituţională decide mâine dacă validează rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, transmise de Biroul Electoral Central, totodată urmând să constate că cele mai multe voturi au fost obţinute de Victor Ponta şi Klaus Iohannis, care vor candida în turul al doilea. Oficiali din cadrul Curţii Constituţionale au declarat că procesul verbal de constatare şi centralizare a rezultatelor votării, trimis de Biroul Electoral Central, a fost înregistrat astăzi la CC, iar vineri va decide dacă validează primului tur al alegerilor prezidenţiale. Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că la Curtea Constituţională au fost trimise, în vederea validării scrutinului din 2 noiembrie, atât procesul verbal de constatare şi centralizare a rezultatelor votării, cât şi procesele verbale centralizatoare întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare.



12