CCR: O sintagmă din Legea Pensiilor este neconstituţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CCR: O sintagmă din Legea Pensiilor este neconstituţională
Justiție 09 Octombrie 2018 / 16:22 935 accesări 0 comentarii

CCR a admis marţi o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „preexistent calităţii de asigurat”, cuprinsă în art. 58 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este neconstituţională. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere marţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează: a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare; b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare; c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare".

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "preexistent calităţii de asigurat", cuprinsă în art. 58 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este neconstituţională. "În motivarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea Constituţională a statuat că sintagma 'preexistent calităţii de asigurat', cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010, încalcă articolul 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu permite şi persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap, ulterior calităţii de asigurat, să beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare, în funcţie de gradul de handicap. În opinia majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, nu există nicio deosebire obiectivă şi relevantă între categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat şi categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat", se arată în comunicatul citat.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.



Pagina a fost generata in 0.1561 secunde