CCR va continua în 29 iulie, deliberările la modificarea codurilor penale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A șaptea amânare

CCR va continua în 29 iulie, deliberările la modificarea codurilor penale

Justiție 11 Iulie 2019 / 17:22 1145 accesări

Curtea Constituţională a României (CCR) va continua, în 29 iulie, deliberările privind sesizările depuse de către PNL, USR şi de către preşedintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Aceasta este a şaptea oară când CCR amână să se pronunţe asupra sesizărilor. Într-un comunicat de presă transmis de CCR se arată că, joi, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului anterior promulgării, a dispus amânarea pentru 29 iulie a continuării deliberărilor asupra sesizărilor de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României) şi privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciar (obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României).

CCR a avut, joi, un nou termen pentru deliberări asupra acestor sesizări, fiind a şaptea oară când amână să se pronunţe. CCR a mai avut pe ordinea de zi, şi în 22 mai, în 28 mai, în 4 iunie în 26 iunie, în 4 iulie, în 10 iulie şi în 11 iulie, obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Obiecţiile au fost formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României. Partidele reclamă peste trei sute de modificări ”nocive” aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin ”în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală”. Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, în 24 aprilie, de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională. Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală a fost adoptat cu 181 de voturi "pentru” şi 83 "împotrivă”, iar cel de modificare a Codui Penal a fost adoptat cu 180 de voturi "pentru" şi 81 "împotrivă". Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă, dat fiind că ordonanţele de urgenţă care ar fi trebuit să pună în acord codurile cu deciziile Curţii Constituţionale nu au fost emise. „Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale”, a spus, după adoptarea proiectelor, liderul de atunci al PSD, Liviu Dragnea.



12