Ce a discutat ministrul Carmen Dan cu procurorul general al SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce a discutat ministrul Carmen Dan cu procurorul general al SUA

Politică 11 Noiembrie 2018 / 18:06 651 accesări

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut o întrevedere, la Washington, cu procurorul general interimar al Statelor Unite ale Americii, Matthew Whitaker, anunță Agerpres. Întâlnirea a avut loc în contextul reuniunii ministeriale UE - SUA în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne. Întrevederea cu Matthew Whitaker este prima întâlnire a unui oficial român cu procurorul general interimar al SUA. România a participat ca observator, din perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019, având ca obiectiv principal prezentarea priorităţilor în domeniul securităţii şi afacerilor interne, una dintre temele discutate vizând securitatea cibernetică, respectiv prevenirea şi combaterea conţinutului terorist online şi combaterea radicalizării pe internet. „Sunt total de acord că, în prezent, câmpul de luptă împotriva radicalizării este spaţiul virtual, aşa cum remarca şi comisarul european Dimitris Avramopoulos, iar România va prioritiza acest domeniu în timpul preşedinţiei Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. Evident că asta presupune identificarea unui echilibru între procedurile de blocare a conţinutului online privind propaganda teroristă şi libertatea de exprimare, însă radicalizarea nu trebuie să fie încurajată sau protejată”, a afirmat, cu prilejul reuniunii, ministrul român de Interne, citat în comunicat. Următoarea reuniune de nivel înalt UE - SUA în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne va avea loc la începutul anului viitor la Bucureşti.



12