Ce activități preventive au desfășurat polițiștii constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce activități preventive au desfășurat polițiștii constănțeni

Social 26 Iulie 2022 / 17:19 626 accesări

Este cunoscut faptul că adolescenții forțează permanent limitele autorității parentale, lăsând deoparte manifestările dorinței unei mai mari libertăți sau fluctuațiile stărilor dispoziționale ale acestora. Una dintre metodele prin care adolescenții aleg să se impună atenției părinților sau reprezentanților acestora este fuga de acasă ori din echivalentul lui „acasă”.

Astfel, la data de 26 iulie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au stat de vorbă cu adolescenți și cu personalul unor centre de plasament din municipiul Constanța, oferind recomandări preventive în scopul prevenirii plecărilor voluntare neanunțate din centru.

Polițiștii au discutat cu adolescenți și preadolescenți despre pericolele la care se expun fugind din centru, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor ori pentru a nu cădea în capcana de a comite chiar ei infracțiuni, la îndemnul “prietenilor” sau a anturajului nepotrivit. Dacă unii dintre ei credeau că atunci când ești minor poți face orice fără să fii pedepsit, au aflat că acest lucru este greșit și că răspunderea penală a minorilor începe de la 14 ani, că între 14 și 16 ani minorul răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ și că minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

De asemenea, polițiștii le-au vorbit copiilor despre riscurile asociate consumului și traficului de substanțe interzise, traficul de persoane precum și despre importanța adoptării unor măsuri minime pentru a fi în siguranță în mediul on-line.

Consecințele răspunderii penale, riscul de a deveni victime ale infracțiunilor, precum și înțelegerea necesității respectării regulilor existente pentru protecția lor, toate acestea, luate separat sau împreună, au făcut ca adolescenții să devină receptivi la recomandările polițiștilor, fiind conștienți că depinde în mare măsură de ei să evite situațiile nedorite.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2058 secunde