Ce afaceri ar putea derula chinezii la Cumpăna și Techirghiol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înfrățiri româno-chineze

Ce afaceri ar putea derula chinezii la Cumpăna și Techirghiol

Justiție 04 Noiembrie 2014 / 00:00 2244 accesări

O delegaţie din Shanghai, condusă de Lu Xiangxiang, preşedintele Congresului Poporului din districtul Fengxian, Shanghai, a efectuat zilele acestea o vizită în judeţul Constanţa. Primul moment oficial al vizitei a avut loc duminică, la Universitatea „Andrei Şaguna”, care este considerată „Fereastra deschisă a Shanghaiului în România“, unde delegaţia a fost primită de conducerea Asociaţiei Române de Prietenie cu China - filiala Constanţa şi au fost prezentate expoziţiile „Memoria Republicii Populare Chineze” şi “Oraşul Lumii - Shanghai”, organizate în holul Universităţii. Ieri, în comuna Cumpăna, a fost semnat un acord de înfrățire între localitatea constănțeană și oraşul Zhuanghang din districtul Fengxian, Shanghai, şi a avut loc vernisajul expoziţiei “Cultură şi civilizaţie în Shanghai”. „De cinci ani ne străduim să aducem la Cumpăna oficiali ai unor localități din China. Oraşul Zhuanghang, cu care ne-am înfrățit, are o populație de 75.000 de locuitori, de la care vrem să învățăm și, totodată, să încercăm să-i atragem să dezvolte afaceri la noi în localitate. Am discutat despre posibilitatea ca în Cumpăna să se înființeze sere de flori și de legume, ciupercării și chiar să se dezvolte mici industrii“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

NOI ÎNFRĂȚIRI Edilul-șef al Cumpenei a explicat că, în perioada următoare, se vor derula schimburi de experiență în toate domeniile și că primii care vor pleca în China vor fi elevii. „Avem terenuri bune, ei trebuie să vină doar cu banii și cu materia primă, iar forța de muncă o vor găsi aici. În acest fel vor fi oferite locuri de muncă pentru locuitorii noștri și se vor dezvolta afaceri care vor însemna bani în plus la bugetul local“, a mai spus Gâju. Ziua a continuat pentru delegația chineză cu o vizită în orașul Techirghiol, unde reprezentanții Primăriei au semnat acordul de înfrățire cu districtul Fengxian, Shanghai, şi au participat la vernisajul „Beautiful China“. Acordurile încheiate “pe baza principiului egalităţii şi reciprocităţii” au fost semnate în prezenţa consulului general al Chinei la Constanţa, Su Yanwen, şi a președintelui Filialei Constanţa a Asociaţiei Române de Prietenie cu China, prof.univ.dr. Aurel Papari.



12