Ce se întâmplă la Constanţa, de Ziua Marinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce se întâmplă la Constanţa, de Ziua Marinei

Social 13 August 2017 / 18:24 2522 accesări

Una dintre cele mai importante sărbători ale anului, Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, are o dublă semnificaţie: cea religioasă şi cea laică, să-i spunem, cu o dimensiune de celebrare publică. Astfel, dincolo de faptul că această zi – 15 august - este dedicată oamenilor care și-au legat viețile și carierele de mările și oceanele lumii, Ziua Marinei Române reprezintă un bun prilej pentru marinari de a oferi publicului un adevărat spectacol pe cer, uscat și pe mare. Mii de turiști vin în Constanța din toate colțurile țării pentru a asista la cea mai așteptată sărbătoare a verii, Ziua Marinei. Așadar, în 15 august, o mare de oameni este așteptată să se reverse pe faleza Cazinoului, locul tradițional de unde publicul asistă la spectacolul oferit de marinari. Dar Ziua Marinei Române nu se limitează doar la ziua de 15 august. Manifestările au debutat încă din această săptămână, la Medgidia, unde marți, 8 august, două nave militare fluviale au acostat în zona falezei Canalului Dunăre - Marea Neagră, lângă Parcul 1 Mai din Medgidia, și și-au deschis porțile, oferind publicului posibilitatea de a le vizita și de a interacționa cu marinarii militari.

CALENDARUL ACȚIUNILOR

Cu toate că Ziua Marinei Române este aniversată pe întreg cuprinsul țării, cele mai importante manifestări au loc pe litoral. Săptămâna care se încheie duminică, 13 august, a fost plină de evenimente, care de are mai diverse. Programul conitnuă cu ziua de luni, 14 august, când, între orele 8.00 și 10.00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor marinari, organizată la Monumentul „Crucea Marinarului“, pe faleza din Constanţa. Marţi, 15 august, manifestările dedicate Zilei Marinei Române vor fi între orele 9.55 și 13.00, perioadă în care va avea loc exerciţiul demonstrativ pe mare al Forţelor Navale Române, în faţa Comandamentului Flotei. De la ora 13.00, în Portul Turistic Tomis se desfășoară jocuri şi concursuri marinăreşti. La Mangalia, sâmbătă, 12 august, între orele 10.00 și 18.00 este Ziua Porţilor Deschise, în Portul Militar Mangalia, ocazie cu care turiștii și nu numai pot vedea o expoziţie de tehnică militară şi armament, dar au ocazia și să viziteze navele militare. Marţi, 15 august, între orele 9.00 și 12.00, va avea loc un exerciţiu demonstrativ al Forţelor Navale Române.

CUM SE VA CIRCULA ÎN ZONA PENINSULARĂ

Cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Marinei Române 2017, Primăria Constanța recomandă celor care participă la evenimente să folosească cu precădere mijloacele de transport în comun, iar în cazul utilizării autovehiculului să respecte indicațiile forțelor de ordine. „Anunțăm că va fi închis/restricționat accesul autovehiculelor în zona peninsulară în intervalul 14.08.2017, ora 7.00 - 15.08.2017, ora 24.00, astfel: str. Traian - Poarta 3, str. Traian - Poarta 1, str. Termele Romane de la intersecția cu str. Traian, bd. Tomis de la intersecția cu str. Traian, str. Ecaterina Varga de la intersecția cu str. Negru Vodă, str. Mircea cel Bătrân de la intersecția cu str. Negru Vodă. Accesul riveranilor se va realiza prin prezentarea unui act de identitate care dovedește că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona în care au fost impuse restricții de circulație. De menționat că maşinile de aprovizionare vor avea acces în zonă, în cele două zile, doar în cursul nopții până la ora 7.00 a.m.

Accesul taxiurilor, mijloacelor de transport (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) va fi interzis, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice/persoanelor invitate/acreditate să participe la acest eveniment. De asemenea, va fi interzisă oprirea pe bd. Regina Elisabeta, str. Termele Romane, pe trotuarul din fața Comandamentului Flotei, semicercul de la Farul Genovez, pe str. Remus Opreanu între Comandamentul Flotei și str. Revoluției din 22 Decembrie 1989 (cu excepția autovehiculelor din coloanele oficiale sau aparținând demnitarilor statului român)“, se arată într-un comunicat al Primăriei.



12