Ce spun colegii de la Parchetul Constanţa despre alegerea Adinei Florea ca propunere de şef la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce spun colegii de la Parchetul Constanţa despre alegerea Adinei Florea ca propunere de şef la DNA
Justiție 06 Septembrie 2018 / 14:32 776 accesări 0 comentarii

Colegii Adinei Florea, procurorul propus de ministrul Justiţiei pentru şefia DNA, spun că aceasta are experienţă managerială şi este un bun lider, iar unii dintre ei nu au fost surprinşi de anunţul lui Tudorel Toader.

Procurorul şef Secţie Urmărire Penală, Zafer Sadîc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, spune că nu l-a surprins propunerea Adinei Florea pentru funcţia de procuror-şef al DNA, considerând că fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constantaţa este atât un bun manager, cât şi un bun lider.

„Am o părere bună (în cee ace priveşte propunere – n.r.). Nu m-a surprins. Are experienţă bogată. A fost şef atâta timp, deci are şi experienţă managerială. Nu, nu pot spune că m-a surprins. Nu ar fi avut de ce să nu fie propusă. (…) A fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost procuror general adjunct la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, deci cred că se va descurca şi la conducerea DNA. A avut funcţii de conducere de-a lungul timpului şi ştie cum se face”, a spus Sadîc.

Pe de altă parte, colegii de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, nu au vrut să comenteze propunerea ministrului Justiţiei.

„Noi nu avem niciun comentariu. A fost propusă de ministrul Justiţiei, există o procedură, îşi urmează cursul. Nu avem nici un comentariu cu privire la acest aspect. Nu este nici momentul şi nu avem calitatea să ne pronunţam noi”, a spus Mihaela-Elena Mergeane, procuror general adjunct al Curţii de Apel Constanţa.

Procurorul Adina Florea este propunerea minstrului Tudorel Toader, pentru funcţia de şef al DNA, a anunţat, joi, Ministerul Justiţiei. Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Înainte de această funcţie, Adina Florea a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Adina Florea a cerut redeschiderea dosarului în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost cercetat după ce a defilat îmbrăcat într-o uniformă cu însemne naziste la o prezentare de modă din Mamaia, în iulie 2009. Dosarul a fost închis pentru că ţinuta nu avea legături cu nazismul, însă Florea a infirmat soluţia.

Loading...
loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1907 secunde