Ce spune primarul Constanței, Decebal Făgădău, despre referendum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spune primarul Constanței, Decebal Făgădău, despre referendum

„Mi se pare o ipocrizie ca, fiind într-un partid, să le cer oamenilor să nu vină la vot“
Administrație 06 Octombrie 2018 / 12:39 3504 accesări

Preşedintele organizaţiei municipale Constanţa a PSD, Decebal Făgădău, a declarat, sâmbătă dimineaţa, că şi-a exprimat votul la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, alături de soţia sa, pentru că doreşte să fie un exemplu de civism pentru copiii săi, potrivit Agerpres.

"Am mers la vot, împreună cu soţia, pentru doresc să fiu un exemplu pentru copiii mei pe care-i îndemn să se implice în viaţa socială, indiferent de opţiune şi pentru că este o zi de octombrie deosebit de frumoasă. De asemenea, am mers să-mi exprim opţiunea pentru că nu am lipsit niciodată la vreun scrutin. Consider că în 1989 pentru acesta s-au luptat cei care au generat această schimbare de sistem. De data aceasta ne aflăm în faţa unei iniţiative cetăţeneşti şi, din respect pentru cele peste trei milioane de români, am venit să votez. Eu sunt membru al unui partid politic şi partidele politice ajung la putere sau în opoziţie în funcţie de vot. Mi se pare o ipocrizie ca, fiind într-un partid, să le cer oamenilor să nu vină la vot", a subliniat Decebal Făgădău.

În judeţul Constanţa, în zilele de 6 şi 7 octombrie, sunt aşteptaţi la urne peste 600.000 de cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe listele permanente de alegători şi, conform IPJ Constanţa, în primele ore ale zilei de sâmbătă nu s-a înregistrat nicio sesizare privind eventuale incidente în desfăşurarea referendumului.



12