Ce spune Sanador despre cazul copilului mort după operaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce spune Sanador despre cazul copilului mort după operaţie

Sănătate 23 Octombrie 2018 / 11:32 1149 accesări

Reprezentanţii Spitalului Sanador susţin că au fost respectate "întocmai" toate procedurile şi protocoalele medico-chirurgicale în cazul copilului mort după ce a suferit o operaţie de hernie inghinală, considerând că este "inadmisibilă" insinuarea existenţei unei culpe în sarcina unităţii medicale înainte de finalizarea expertizei INML. "Conform documentaţiei medicale avută la dispoziţie, precum şi declaraţiilor medicilor implicaţi, rezultă că au fost respectate întocmai toate procedurile şi protocoalele medico-chirurgicale aferente afecţiunilor respective şi simptomatologiei ulterioare intervenţiei chirurgicale", afirmă reprezentanţi ai spitalului într-o informare de presă.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un deces din cauze necunoscute. "Menţionăm încă o dată că este vorba despre un deces din cauze necunoscute, iar până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale, care va stabili cauzele decesului, este inadmisibilă insinuarea existenţei unei culpe în sarcina Spitalului Clinic Sanador", arată sursa citată.

Reprezentanţii spitalului fac apel la presă să "se abţină" de la difuzarea unor informaţii "false şi defăimătoare", directe sau indirecte, referitoare la Spitalul Sanador sau stabilirea existenţei unei culpe în sarcina acestuia.

Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a autosesizat şi a demarat o investigaţie în cazul copilului mort la Spitalul Sanador după ce a suferit o operaţie de hernie inghinală.

Ministerul Sănătăţii (MS) a sesizat Colegiul Medicilor pentru verificarea conduitei terapeutice în cazul copilului, precizând că din raportul preliminar al controlului Direcţiei de Sănătate Publică reiese că s-au respectat procedurile igienico-sanitare. "Raportul preliminar al controlului efectuat de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti la Sanador a constatat că s-au respectat procedurile igienico-sanitare. A fost verificată respectarea circuitelor, trasabilitatea pacientului, condiţiile de igienă din secţia ATI pediatrie, sterilitatea şi produsele biocide utilizate. MS a decis sesizarea Colegiului Medicilor pentru a verifica şi conduita terapeutică în acest caz", informează MS. Presa a relatat că un băieţel de un an şi zece luni a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital privat din Bucureşti, după ce fusese operat de hernie inghinală.

Taguri articol


12