Cea mai mare competiţie de triatlon din S-E Europei, la Mamaia!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cea mai mare competiţie de triatlon din S-E Europei, la Mamaia!

Sport 10 August 2018 / 17:42 530 accesări

Unul dintre cele mai importante evenimente ale verii în Europa, în materie de sport, este, de un deceniu încoace, TriChallenge. Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, au anunţat că sportivi din 20 de țări din întreaga lume vor fi prezenţi la startul celor trei zile de competiții, din cadrul celei de-a zecea ediții a evenimentului, care va avea loc în perioada 14 – 16 septembrie 2018. Peste 500 de sportivi s-au înscris deja, iar organizatorii mizează pe o prezență a peste 2.000 de pasionați de mișcare, la Mamaia.

TriChallenge reprezintă trei zile de festival multisportiv, care include, de acum, și proba de Aquatlon, precum și proba H3RO, pe distanța standard de half-triathlon. Mai mult, în premieră, în cadrul competiției, se vor desfășura trei campionate naționale: Campionatul Național pe distanța half-triathlon, Campionatul Național de Sprint și Campionatul Național de Aquatlon. În plus, TriChallenge va eprezenta o etapă premium, în cadrul Cupei României Bittnet RTS.

Până în prezent, TriChallenge Mamaia a fost și gazda a două cupe Europene, ajungand astfel pe harta europeana a competițiilor majore de triatlon.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.trichallenge.ro și pe pagina de Facebook a competiției, www.facebook.com/TriathlonChallenge.

TriChallenge este un eveniment organizat de către Smartatletic, finanțat de Primăria Constanța, avand ca sponsori: Skoda, Intersport și TYR şi parteneri PowerBar, Dorna, Vega Hotel, Felt, Gral Medical și FreeWheel.



12