Ce-i așteaptă pe agenții economici... 1 Mai, sub lupa organelor de control!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
40.000 de turiști așteptați pe litoral Patronatele cer weekend fără amenzi

Ce-i așteaptă pe agenții economici... 1 Mai, sub lupa organelor de control!

Justiție 30 Aprilie 2015 / 00:00 1273 accesări

După ce s-au pregătit mai multe luni pentru deschiderea sezonului estival, operatorii din turism au ajuns la momentul mult așteptat, însă cu toții sunt îngrijorați că vor fi mai ocupați să răspundă autorităților de control ale statului decât să fie alături de zecile de mii de turiști care vor sosi pe litoral. Grija lor este cu atât mai îndreptățită cu cât tot mai multe instituții de control și-au anunțat prezența masivă pe litoral la debutul sezonului estival, iar altele au început verificările încă de săptămâna trecută. Inspectorii Autorității Naționale pentru Turism (ANT) s-au aflat pe litoral în ultimele zile pentru a verifica stadiul pregătirilor, iar miercuri (29 aprilie), președintele instituției, Simona Man, a venit personal pentru a vedea cum se prezintă unitățile de cazare cu două zile înainte de 1 Mai. ”Am făcut un scurt tur în Mamaia, unde am vizitat mai multe unități de cazare, și, din ce am văzut până acum, în cele câteva hoteluri care sunt deja deschise, ele sunt pregătite să primească turiști. Tot azi vom merge și în sudul litoralului. Cred că va fi un sezon în care turiștii vor fi mulțumiți”, a spus Simona Man în conferința de presă organizată miercuri, la Prefectură. La întâlnire au mai participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Bogdan Pandelică, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Vlad Bontea, dar și reprezentanți ai patronatelor din turism. Cei din urmă au profitat de prezența autorităților centrale la Constanța pentru a le prezenta problemele cu care se confruntă. ”Dacă facem un calcul, o să constatăm că, după noul Cod Fiscal, impozitul pe clădire este de 3 sau chiar 4 ori mai mare decât până acum. Cu alte cuvinte, impozitele locale reprezintă 30 - 40% din profitul net pe care hotelierii îl obțin. M-aș bucura ca statul să ofere investitorilor și altceva decât controale”, a precizat președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad. Pandelică a explicat că a făcut demersuri la Ministerul Finanțelor pentru reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri și pe terenuri.

Patronatele cer weekend fără controale

            Simona Man a anunțat că în această vară, pentru a nu agresa operatorii economici, inspectorii ANT vor derula controale împreună cu cei de la ANPC, în baza unui protocol semnat între cele două instituții. ”Aș vrea ca ANT să se asigure că toate autoritățile de control ne vor lăsa în acest weekend să ne ocupăm de cei 40.000 de turiști pe care îi așteptăm. Rolul nostru în acest weekend este de a da servicii de calitate în industria ospitalității de pe litoral și din Delta Dunării. Vreau să facem front comun nu ca să răspundem instituțiilor de control în acest weekend, ci pentru a debuta bine în acest sezon estival”, a spus președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.

            LEGEA VOUCHERELOR, APLICATĂ DIN MAI? O altă doleanță a patronatelor este neaplicarea legii voucherelor de vacanță, care produce mari pierderi pentru industria turismului din România. ”A fost o inițiativă excelentă pentru dezvoltarea turismului din România. Din păcate, din motive tehnice am revenit la ideea inițială ca emitenții voucherelor să fie unitățile afiliate MF. Este o lege care se află în Parlament, însă sperăm ca în mai să fie luată în discuție și să finalizăm acest proiect”, a spus Pandelică.



12