Cei mai buni balerini din România, într-un spectacol unic, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cei mai buni balerini din România, într-un spectacol unic, la Constanța
Cultură 10 Mai 2018 / 13:20 1430 accesări 0 comentarii

Pe 20 mai, începând cu orele 19.30, cei mai buni balerini din România vor dansa, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cele mai faimoase pasaje din repertoriul internaţional. Evenimentul, intitulat “Seară de balet”, constă într-un spectacol susţinut de 12 prim solişti şi solişti ai Operei Naţionale Bucureşti, atât români, cât şi din străinătate, în faţa a peste 700 de spectatori.

Printre coregrafi se numără: Ross Freddie Ray, Marius Petipa, Gheorghe Iancu, Renato Zanella, Vasily Vainonen, Joseph Mazilier, Ben Van Cauwenbergh.

„Atât timp cât există public care să vină la spectacolele de balet, există și o potențială piață pe care, în premieră, o atacăm noi. Publicul este unul variat - tineri, care vin în special pentru dansuri moderne, dar și persoane de vârsta a doua sau chiar seniori. În prima fază, acest proiect va fi realizat din fonduri proprii, singura sursă de venituri fiind biletele”, declară Francesca Baciu, managing partner și fondator al “Ross Freddie Ray Productions”, compania care organizează evenimentul.

În trecut, baletul era dedicat aristocraţiei şi regalităţii, iar societatea privea spectacolele de balet ca un prilej de a se întâlni, femeile îşi etalau rochiile frumoase, iar bărbaţii schimbau opinii politice.

“Noi dorim să readucem acel tip de spectacol, transformând gala de balet într-o serată de bun gust. Astfel, publicul va fi întâmpinat pe covorul roşu şi cu decoraţiuni de flori, iar adulţii vor primi un pahar de şampanie la sosire. La sfârşitul spectacolului, publicul este invitat la o sesiune de autografe, va avea ocazia să cunoască staturile serii şi să facă poze cu acestea”, subliniază Ross Freddie Ray, managing partner și fondator al firmei amintite dar și absolvent al Royal Ballet School din Londra.

În program sunt incluse atât numere de balet clasic, cât şi numere de dans contemporan, neoclasic. Programul include:

“Carmen”- coregrafie: Alberto Alonso, muzica: Georges Bizet

“Satanella”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Cesare Pugni

“Pas de Polka”- coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Bedrich Smetana

“Absent Knights”- coregrafie: Nastazia Philippou, muzica: Maria Tanase

“Le Corsaire”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam

“Giselle”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Adolphe Adam

“Les Bourgeois” – coregrafie: Ben Van Cauwenburgh, muzica: Jacques Brel

“Romeo si Julieta” -coregrafie: Renato Zanella, muzica: Serghei Prokofiev

“Pizzicato Polka”- coregrafie: Renato Zanella, muzica: Johann Strauss

“MoarteaLebedei” – coregrafie: Ross Freddie Ray, muzica: Camille Saint-Saens

“Flăcările Parisului”- coregrafie: VasilyVainonen, muzica: Boris Asafiev

“Lacul Lebedelor”- coregrafie: Gheorghe Iancu, muzica: Pyotr Ilyich Tchaikovsky

“Don Quixote”- coregrafie: Marius Petipa, muzica: Ludwig Minkus

Directorul artistic al spectacolului este Bogdan Canila, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti

Din distribuţie fac parte:

Ovidiu Matei Iancu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, fost solist senior la Tulsa Ballet

Cristina Dijmaru, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti

Robert Enache, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti şi câştigător al Galei Premiilor Operelor Naţionale

Mihaela Soare, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti

AndraIonete, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti

Cristian Preda, fost solist al Operei Naţionale Bucureşti, solist în trupa de turneu a Andrei Batalov

Valentin Stoica, prim balerin al Operei Naţionale Bucureşti, fost balerin al Baletului Naţional Croat

Lorena Negrea, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, fostă solistă a Teatrului de Balet Sibiu

Remi Tomioka, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, absolventă a Şcolii de Balet din Viena

Egoitz Segura, solist al Operei Naţionale Bucureşti

Rachel Gil Bergstrom, balerină a Operei Naţionale Bucureşti

Despre “Ross Freddie Ray Productions”

Ideea care a stat în spatele companiei a fost aceea de a aduce investiţie în balet. În România este o problemă de finanţare, de percepţie şi de investiţie în acest domeniu iar fondatorii companiei speră ca prin exemplul lor să dezvolte din balet o modalitate viabilă de entertainment.

Despre Francesca Baciu: studentă la Academia de Studii Economice şi fostă balerină la Opera Naţională Bucureşti. În urma unui accident a fost nevoită să se oprească din activitate, dar a realizat că dacă nu poate dansa fizic, nu înseamnă că nu poate face parte din lumea dansului. Astfel, Francesca a ales să îmbine pragmatismul business-ului cu arta în viitoarele proiecte.

Despre Ross Freddie Ray: Artist al Operei Naţionale Bucureşti. A absolvit cea mai prestigioasă şcoală de balet din lume - “Royal Ballet School” Londra. Este coregraf internaţional, având coregrafii dansate pe mai mult de 14 scene şi 9 ţări diferite. El se simte în România ca acasă şi, din dragostea pentru această ţară şi artă, a ales să dezvolte proiecte din fonduri personale care au ca scop îmbunătăţirea imaginii publicului asupra spectacolelor de balet.

loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1954 secunde