Cel mai mare focar de febră Dengue din ultimii 15 ani! Vezi unde!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel mai mare focar de febră Dengue din ultimii 15 ani! Vezi unde!

Externe 21 August 2018 / 15:33 497 accesări

Stare de urgenţă în Hong Kong! Autorităţile sanitare de aici se confruntă cu cel mai mare focar local de febră Dengue din ultimii 15 ani, a informat marţi Ministerul Sănătăţii din Hong Kong, citat de DPA, arată mediafax. Şaisprezece persoane au contractat virusul Dengue local, de patru ori mai mult decât în mod obişnuit, a informat responsabila cu presa a Ministerului, Amy Tam. Ministerul investighează în prezent cauza focarului, însă două surse separate au fost identificate la Lion Rock Park din Noile Teritorii şi pe insula Cheung Chau. Autorităţile au închis parcul şi au declarat că acesta nu va putea fi vizitat timp de 30 de zile în urma izbucnirii focarului.

Boala este cauzată de virusul Dengue, transmis de ţânţarii din specia Aedes aegypti, şi este răspândită în Asia de Sud-Est. Ea se manifestă prin febră foarte mare, dureri la nivelul articulaţiilor şi pete roşietice la nivelul pielii - însă poate dezvolta complicaţii severe sub forma febrei hemoragice Dengue. În Hong Kong, numărul cazurilor locale variază în general între unul şi patru pe an, în timp ce cazurile importate - de la vizitatori sau rezidenţi veniţi din străinătate - depăşesc 100 anual, potrivit Centrului de statistică pentru protecţia sănătăţii.

Taguri articol


12