Cel puțin 20 de morți, după ce șoferul unui camion din India a pierdut controlul volanului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel puțin 20 de morți, după ce șoferul unui camion din India a pierdut controlul volanului

Externe 21 Aprilie 2017 / 17:52 683 accesări

Cel puţin 20 oameni au murit vineri în sudul Indiei după ce un şofer de camion a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un grup de manifestanţi, au indicat responsabili ai poliţiei citaţi de AFP. Camionul a lovit întâi un stâlp de curent şi apoi a intrat în mulţimea care manifesta în faţa comisariatului de poliţie din statul Andhra Pradesh împotriva extracţiei ilegale de nisip, scrie agerpres.ro. "Şoferul a condus imprudent şi neglijent. Am deschis o anchetă pentru a stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului", a declarat pentru France Presse un ofiţer al poliţiei locale care a dorit să i se păstreze anonimatul. Circa 20 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din zonă. Presupusul autor al accidentului a fugit de la locul faptei, potrivit agenţiei Press Trust of India, din acest motiv unii spun că ar fi vorba chiar despre un atentat sau un atac plănuit. India are un bilanmţ sumbru în materie de securitate rutieră, circa 150.000 de oameni găsindu-şi moartea în astfel de accidente pe parcursul anului trecut, adică aproape 400 pe zi. Miercuri, 44 de oameni au murit după ce autobuzul cu care călătoreau a căzut într-o râpă în statul Himachal Pradesh.

Taguri articol


12