Cele două întrebări de la referendumul din 26 mai, anunţate oficial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele două întrebări de la referendumul din 26 mai, anunţate oficial

Justiție 25 Aprilie 2019 / 12:25 1176 accesări

Preşedinţia a anunţat prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi care sunt întrebările adresate românilor la referendumul consultativ din 26 mai, organizat simultan cu alegerile europarlamentare.

Cele două întrbări ale referendumului sunt:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendumul organizat odată cu alegerile europarlamentare. Referendumul din 26 mai nu este decizional, ci doar consultativ.

Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea refernedumului, actualizată în vara anului trecut, pragul necesar pentru validarea referendumului este de minimum 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

„ART. 5 (1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”, prevede legea.



Ştiri recomandate

12