Cele mai apreciate hoteluri și pensiuni de pe litoral, premiate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Am Fost Acolo

Cele mai apreciate hoteluri și pensiuni de pe litoral, premiate

Social 14 Iunie 2016 / 16:01 460 accesări

Și în acest an, cel mai mare site de impresii turistice din România, www.amfostacolo.ro, cu sprijinul Asociației Litoral - Delta Dunării (ALDD) și al Radio Constanța organizează cea de-a cincea ediție a festivității de premiere a unităților de cazare de pe litoralul românesc și din Delta Dunării, care au acumulat recomandări pozitive și note foarte bune din partea utilizatorilor site-ului pentru anul 2016. Sub deviza “Şansa unei alegeri informate, garanţia unei vacanţe reuşite”, AmFostAcolo (AFA) a reuşit să adune în rândurile sale o comunitate turistică impresionantă de aproape 75.000 de membri, o comunitate sufletistă şi entuziastă care prin impresiile şi recomandările de călătorie din peste 25.000 de destinaţii distincte contribuie în mod esenţial la satisfacerea nevoilor de informare a turiştilor români. În acest an, vor fi premiate 42 de unități de cazare de pe litoral și din Delta Dunării care au întrunit cel mai mare grad de apreciere din partea turiștilor. În stabilirea spațiilor de cazare eligibile s-a ținut cont ca unitățile să aibă certificat de clasificare, mediile pe grade de satisfacție să fie de cel puțin 7, gradul de recomandare general să fie de minim 80%, iar părerile să fie reprezentative și actuale. ”ALDD încurajează investitorii în turism de pe Litoral şi din Delta Dunării să ofere şi să dezvolte servicii şi standarde turistice de calitate. Este firesc astfel să încurajăm turiştii şi membrii AFA să posteze recenzii despre vacanţa lor, că indicator important al calităţii serviciilor în turism. Am insistat că unul din criteriile eliminatorii în lista locaţiilor premiate de AFA să fie existenţa certificatului de clasificare din partea ministerului de resort, întrucât noi nu promovăm turismul la negru”, a declarat președintele ALDD, Corina Martin. Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 17 iunie, ora 12.00, la Blaxy Premium Resort & Hotel (23 August - Olimp).



12
Pagina a fost generata in 0.2194 secunde