Cele mai iubite animale de companie din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cele mai iubite animale de companie din România

Lifestyle 03 Aprilie 2019 / 14:20 1078 accesări
Jumătate (50%) din românii aparținând mediului urban dețin animale de companie, potrivit unui studiu efectuat pe baza a 15.740 de respondenți din site-ul toateanimalele.ro

Jumătate (50%) din românii aparținând mediului urban dețin animale de companie, potrivit unui studiu efectuat pe baza a 15.740 de respondenți din site-ul toateanimalele.ro

Jumătate (50%) din românii aparținând mediului urban dețin animale de companie, potrivit unui studiu efectuat pe baza a 15.740 de respondenți din site-ul toateanimalele.ro. De asemenea, tot potrivit studiului, aprox. 33% din românii care dețin animale de companie au doar câini, în timp ce aprox. 27% au doar pisici.

Topul celor mai populare animale de companie în rândul românilor este completat de păsări - respectiv peruși, papagali - aproximativ 22% din români îi preferă, pești (9% și iepuri (5%).

Specialiștii mentionează că ierarhia celor mai iubite animale de companie nu e surprinzătoare, deoarece ea reflectă ierarhia nevoilor umane - așa cum a descris-o Abraham Maslow. Ca să fim clari: Piramida lui Maslow reprezintă un concept pe care psihologul american îl lansează în lucrarea „A theory of Human Motivation” (Abraham Maslow, Motivație și personalitate), încercând să descifreze motivațiile ce stau la originea acțiunilor umane. El ajunge la concluzia că interesul propriu este forța motrice și, mai mult, ca acest interes poate fi ierarhizat.

Dacă tot vorbim despre ierarhizare, de ce preferă românii în proporție mai mare CÂINII drept animale de companie? Deși studiul arată și faptul că aprox. 14% dintre românii din mediul urban care dețin animale de companie au și câini, și pisici. Românii se simt apropiați de câini, deoarece simt empatie față de aceștia și pot construi o legatură reală cu ei. Chiar și la nivel mondial s-a observat că oamenii preferă câinii din același motiv. „Iubim câinii mai mult decât oamenii pentru că patrupezii nu au atât de multe așteptări de la noi. Ei ne iubesc și atât. Nu ne dezamagesc și nu ne rănesc“, spune Scott Wilson, psiholog și profesor la Departamentul de Consiliere și Psihologie Clinică de la Teachers College din Columbia.

Și, de asemenea, de ce aleg românii, în proporție de 27% - potrivit datelor studiului menționat mai sus - PISICILE drept animale de companie? Se pare că românii aleg pisicile atât pentru frumusețea, cât și pentru drăgăleșenia lor. Iar același lucru s-a observat și în cadrul studiilor la nivel mondial cu privire la preferințele oamenilor, în general, pentru anumite tipuri de animale de companie.

Preferința pentru PEȘTI - 9% a românilor face parte dintr-un trend general. Aproximativ 60% din populația globului posedă un acvariu cu pești acasă.

IEPURII, în preferințele românilor - aprox. 5% - au și ei o explicație: cei mici îi adoră, plus că un iepure reprezintă, în ultimii ani, cadoul preferat de români pentru cei mici (si nu numai) în preajma Sărbătorilor Pascale.

Se pare ca românii nu numai că își iubesc animalele de companie, dar au și mare grijă de sănătatea lor. Aceasta, deoarece tot potrivit studiului efectuat pe baza respondenților din site-ul toateanimalele.ro, proprietarii de animăluțe oripăsări de companie vizitează de aprox. 8 ori pe an cabinetele veterinare.

Vaccinarea ocupă primul loc - 47% dintre români fac acest lucru pentru animalele lor de companie. Nu în ultimul rând, românii își duc câinii la saloanele de înfrumusețare canine în proporție de 25%, iar cei care au pisici, în proporție de aprox. 15%.

Taguri articol


12