Centrala Nucleară Cernavodă, deconectată de la Sistemul Energetic Naţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Centrala Nucleară Cernavodă, deconectată de la Sistemul Energetic Naţional

Social 01 Iunie 2017 / 11:38 2044 accesări

Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat că unitatea 1 a fost deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de joi, la ora 3:38, urmând să fie reconectat după-amiază, astfel că pentru o mare parte a zilei, România nu mai produce deloc energie nucleară.

De asemenea, şi reactorul 2 este oprit până vineri, acesta intrând în programul de oprire planificată pe 6 mai în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate.

"În prezent, se efectuează lucrări de reducere a gradului de sensibilitate a sistemului de excitaţie a turbogeneratorului Unităţii 1 la perturbaţii din sistemul energetic", arată un comunicat al SNN.

După finalizarea lucrărilor, Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în după-amiza zilei de 1 iunie.

"Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi realizarea acestor lucrări nu implica niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător", subliniază compania.

În ceea ce priveşte lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 a centralei nucleare de la Cernavodă, acestea se vor finaliza vineri, 2 iunie, zi în care reactorul va fi sincronizat la Sistemul Energetic Naţional.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Nuclearelectrica a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh în primele trei luni ale anului trecut.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele trei luni cu 8%, la 483,9 milioane lei.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,11 miliarde lei (468,8 milioane euro).



12
Pagina a fost generata in 0.2185 secunde