Cerșetorii și boschetarii din Constanța, adunați de pe străzi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Poliția Locală în acțiune

Cerșetorii și boschetarii din Constanța, adunați de pe străzi!

Administrație 30 Iulie 2018 / 17:29 2808 accesări

Pentru că litoralul s-a aglomerat, iar Constanța și Mamaia sunt pline până la refuz de turiști. Evident, unde e multă lume ce pare să aibă bani de cheltuit se aciuează și cerșetorii. Polițiștii locali din Constanța acționează zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru depistarea persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică în municipiul Constanța. În perioada 27-29 iulie, polițiștii locali cu atribuții au depistat mai multe persoane care apelau la mila publică în intersecțiile și pe străzile din municipiul Constanța. Polițiștii locali au patrulat în special în următoarele intersecții: B-dul Mamaia cu Str.Mihai Viteazul, B-dul Tomis cu str.Ștefan cel Mare, B-dul Tomis cu B-dul Aurel Vlaicu, B-dul A. Lăpușneanu cu str.Soveja, B-dul Ferdinand cu B-dul Tomis, str. Amzacea, str.Unirii, str. Ecaterina Varga. De asemenea, ei au acționat și în perimetrul adiacent lăcașelor de cult, zona centrală a orașului cuprinzând și Sala Sporturilor, piațetele Perla și Cazino din Stațiunea Mamaia, zona de promenadă de la intrarea din Satul de Vacanță, plaja din zona hotelului Malibu, cartiere ale orașului cum ar fi Inel 2 și I.L Caragiale, dar și în zonele din apropierea unor centre comerciale. Echipajele poliției locale au aplicat 21 de amenzi contravenționale în valoare totală de 2.200 lei, totodată confiscând banii proveniți din cerșetorie, unde a fost cazul. Sumele obținute din exercitarea faptelor antisociale au fost cuprinse între 6,5 lei- 35,5 lei.

CE ALTE MĂSURI AU FOST LUATE

Persoanele care nu erau din municipiul Constanța au fost trimise pachet în localitatea de domiciliu. „O atenție deosebită se acordă și minorilor, care de foarte multe ori sunt depistați fără supravegherea părinților, cerșind pe străzile orașului. Astfel, lucrătorii poliției locale din Constanța iau de fiecare dată măsurile legale de sesizare a serviciilor sociale pentru reglementarea situației juridice a minorilor surprinși în exercitarea săvârșirii faptelor antisociale, menționate mai sus ori întocmirea actelor procedurale în vederea sesizării secției de poliție competente teritorial în demararea cercetărilor pentru infracțiunea „Folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, dacă este cazul. Pe această cale, rugăm cetățenii să se alăture campaniei Direcției Generale Poliția Locală Constanța: „SPUNE STOP CERȘETORIEI!” și să nu mai dea curs cererilor/solicitărilor unor astfel de persoane, și astfel, împreună să asigurăm un climat public civilizat”, spun reprezentanții Poliției Locale Constanța.



Ştiri recomandate

12