Ce-şi propune Guvernul Ponta să facă până în 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Opoziţia nu are forţa să susţină o moţiune de cenzură

Ce-şi propune Guvernul Ponta să facă până în 2016

Eveniment 12 Martie 2014 / 00:00 1083 accesări

PROGRAM ASUMAT Ieri a fost finalizată procedura de învestire a Guvernului Ponta III, după ce, în şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, premierul Victor Ponta şi-a asumat răspunderea pe un program politic. În aceste condiţii, în trei zile de la asumarea răspunderii, reprezentanţii opoziţiei au posibilitatea de a depune o moţiune de cenzură, care trebuie semnată şi iniţiată de un sfert dintre parlamentari. Aşa cum anunţa încă de săptămâna trecută premierul Ponta, noua formulă guvernamentală va merge în continuare pe programul de guvernare al USL, adoptat în anul 2012. “Sunt câteva mici modificări, în sensul că anumite chestiuni care au fost rezolvate au fost scoase, iar cele noi care au apărut au fost luate în considerare”, a declarat Ponta. Şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului a durat doar 20 de minute, din care cinci au fost pentru premier. Imediat după finalizarea procedurii de asumare a răspunderii, democrat liberalii au anunţat că au moţiunea de cenzură finalizată şi că o vor face publică a doua zi. “Reprezentanţii din conducerea PDL au libertatea din partea partidului de a discuta cu partidele parlamentare de opoziţie pentru strângerea de semnături”, a spus preşedintele PDL, Vasile Blaga. Cum democrat liberalii nu au suficienţi parlamentari pentru a depune o moţiune de cenzură nici dacă li se alătură dezertorii de la PMP şi ultimii rămaşi în PP-DD, singura lor şansă rămâne în curtea PNL.

OPOZIŢIE DESTRUCTURATĂ Atât luni, cât şi ieri, Crin Antonescu şi o parte dintre colegii liberali au dat mai multe declaraţii împotriva Guvernului Ponta III, neexcluzând varianta iniţierii unei proprii moţiuni de cenzură. Practic, dacă ar fi atacat programul, liberalii nu ar fi făcut decât să conteste ceea ce în 2012 au sprijinit cu tărie: programul de guvernare al USL. Calităţile de orator ale lui Antonescu nu l-au ajutat în niciun fel să nu fie penibil în faţa electoratului USL, care în decembrie 2012 şi-a pus bazele pe acest proiect politic. În încercarea de a drege busuiocul, Antonescu a declarat că programul pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea este diluat pe principiul “torni apă în vin”. “Acum avem ceva ce nu e program de guvernare, ci este, aşa, un siropel ieftin şi dulceag, în care ni se spune că: da, ar fi bine să fie bine, dacă vor fi bani şi nu se ştie când se va reduce şi CAS la angajator”, a afirmat Antonescu, care a continuat spunând că în cadrul Biroului Politic al PNL se va decide dacă se iniţiază sau nu o moţiune de cenzură. Şedinţa liberalilor a avut loc şi s-a finalizat cu un vot împotriva iniţierii unei moţiuni de cenzură. Am putea spune că PNL i-a dat, pentru prima oară de la ieşirea de la guvernare, un mesaj clar lui Antonescu: gata cu interesele personale. Surse din cadrul PNL, care au vorbit despre votul privind moţiunea de cenzură, spun că această variantă nu a fost luată în calcul deoarece există posibilitatea ca unii dintre parlamentarii liberali să îşi retragă semnăturile în ultimul moment, astfel încât moţiunea să pice înainte de a fi susţinută pentru că nu adună numărul necesar de susţinători. Acestea au fost evenimentele din Parlamentul României, acolo unde Guvernul Ponta şi-a luat, ieri, şi ultimele avize de funcţionare, dacă putem spune aşa. În ceea ce priveşte opoziţia, PDL, PMP şi PP-DD vor rămâne în continuare cu buza umflată, neavând numărul necesar de semnături pentru moţiunea de cenzură.

Priorităţile Guvernului Ponta III

Aşa cum spuneam, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul şi-a asumat, în faţa Parlamentului, un program de priorităţi pentru perioada următoare, document care nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar e inspirat aproape integral din acesta. Unele dintre prevederile cuprinse în program vizează lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator, în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite. De asemenea, se stipulează că Guvernul va promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire, care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire şi din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. O primă modificare ce apare în noul document guvernamental se referă la limita maximă până la care ar urma să crească în etape, până în 2016, salariul minim. Potrivit programului noului Guvern, această limită este mai mică decât cea asumată de Guvernul USL în decembrie 2012, fiind calculată acum la 1.100 lei, faţă de ţinta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelaşi interval. Programul adoptat de Guvern mai prevede, între altele, aplicarea noilor Coduri, aplicarea corectă şi completă a legislaţiei europene, adoptarea noului Cod al Insolvenţei, a programului pentru stoparea criminalităţii, construirea de noi penitenciare, implementarea conceptului de “Cartier pentru justiţie”. Totodată, Guvernul îşi propune în programul aprobat, la capitolul “Minorităţi”, crearea cadrului legal privind utilizarea limbii materne în structurile deconcentrate ale statului.

Pensiile se indexează cu 3,75% de la 1 ianuarie 2015

Dacă noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, a afirmat că trebuie să discute cu ministrul Muncii în ce priveşte creşterea pensiilor, subliniind că trebuie identificat mai întâi spaţiul bugetar, premierul Victor Ponta a confirmat indexarea şi majorarea pensiilor, dar de anul viitor. “Da, se indexează pensiile, aşa cum le-am indexat şi în 2014, cu 3,75%. Avem în strategia fiscal-bugetară păstrarea indexării cu acea medie a ratei inflaţiei şi creşterea salariului mediu brut”, a spus Ponta. La nivelul Ministerului Muncii, noul ministru Rovana Plumb a declarat ieri că doreşte să modifice Legea pensiilor şi că, în prezent, există o perspectivă de indexare a punctului de pensie cu 4% pentru 2015.



12