Cetățean algerian căutat în Belgia, prins de autoritățile italiene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetățean algerian căutat în Belgia, prins de autoritățile italiene

27 Martie 2016 / 09:08 483 accesări

Un cetățean algerian, Djamel Eddine Ouali, a fost arestat sâmbătă în regiunea Salerno din apropiere de Napoli (sudul Italiei) la cererea justiției belgiene, a anunțat mass-media din Italia, citând poliția, informează AFP.

Acest bărbat de 40 de ani a fost arestat în baza unui mandat de arestare european emis în Belgia, în cadrul unei anchete asupra unor documente falsificate folosite de atacatorii sinucigași la Paris și Bruxelles și complicii lor.

Ouali a fost arestat în localitatea Bellizzi în timpul unei operațiuni comune a serviciului central antiterorist și diviziei de operațiuni speciale a poliției (DIGOS) din Roma, au precizat aceleași surse.

El este suspectat că făcea parte dintr-o rețea criminală ce fabrica documente de identitate false și încuraja imigrația ilegală, potrivit agenției AGI.

Acest presupus complice al teroriștilor din Bruxelles urmează a fi extrădat în zilele următoare în Belgia.

Suspiciunile poliției italiene s-au adeverit când a fost studiată cererea acestui bărbat pentru permis de ședere la biroul local de imigrare. Un bărbat purtând același nume și aparținând aceleiași organizații era căutat de poliția belgiană din 6 ianuarie.

Numele lui ar fi apărut de asemenea în timpul perchezițiilor efectuate în octombrie 2015 la Saint-Gilles, o suburbie a Bruxellesului.

Sute de fotografii digitale au fost atunci descoperite. Printre acestea ar fi fost cele a trei teroriști făcând parte din grupul care a planificat atentatele din 13 noiembrie la Paris, printre care Najim Laachroui, unul dintre kamikaze de la aeroportul Zaventem, potrivit anchetatorilor citați.

Investigațiile continuă pentru a se stabili motivele pentru care Ouali se afla în provincia Salerno și posibilul sprijin de care ar fi beneficiat.

Taguri articol


12