Cetățean român căutat de poliția germană pentru crimă, prins în Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetățean român căutat de poliția germană pentru crimă, prins în Ungaria

17 Mai 2017 / 11:42 455 accesări

Poliția ungară a anunțat miercuri că a arestat un cetățean român care era căutat pentru crimă de autoritățile germane printr-un mandat de arestare european, transmite MTI.

Poliția germană a solicitat în decembrie 2016 ajutorul poliției ungare pentru depistarea locului unde se ascunde un suspect de crimă.

Conform acuzațiilor, bărbatul în vârstă de 24 de ani făcea parte dintr-o bandă care a intrat cu forța în casa unei femei de 86 de ani, atacând-o și obligând-o să le dea bunurile de valoare. Atacatorii au lăsat-o pe femeie într-o stare gravă, bătrâna murind ulterior din cauza rănilor.

Ceilalți membri ai bandei au fost arestați de poliția germană, însă suspectul român scăpase. În timpul anchetei, s-a stabilit că el a călătorit între Germania și România, prin Austria și Ungaria.

Poliția l-a prins pe bărbat în satul Alsonemedi, județul Pest, și va fi ținut în detenție până când va fi luată decizia de a-l preda autorităților germane.

Taguri articol


12