Cetăţenii germani nu cred că imigraţia favorizează creşterea riscului terorist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cetăţenii germani nu cred că imigraţia favorizează creşterea riscului terorist

03 August 2016 / 21:29 485 accesări

Majoritatea cetăţenilor germani nu consideră că politicile Guvernului Angela Merkel favorabile imigraţiei au favorizat creşterea riscurilor teroriste în Germania, arată un sondaj prezentat de revista Stern.

Peste 1,1 milioane de imigranţi extracomunitari au ajuns în anul 2015 în Germania, pe fondul abordării flexibile a cancelarului Angela Merkel.

Conform unui sondaj efectuat de Institutul Forsa, 69% dintre cetăţenii germani nu cred că există o legătură directă între sosirea extracomunitarilor şi producerea a două atentate revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Un sirian care urma să fie expulzat în Bulgaria s-a aruncat în aer şi a murit, pe 24 iulie, în orăşelul german Ansbach, rănind alte zece persoane.

Anterior, un adolescent despre care se bănuieşte că ar fi fost din Afganistan sau Pakistan a fost împuşcat mortal de poliţie după ce a atacat cinci persoane cu un topor.



12