Chişinăul are un nou primar! Un proeuropean declarat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Chişinăul are un nou primar! Un proeuropean declarat!

Externe 04 Iunie 2018 / 16:17 498 accesări
Andrei Năstase

Andrei Năstase

Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului, a declarat că victoria sa în cel de-al doilea tur de scrutin se datorează unităţii alegătorilor şi forţelor "pro-europene, anti-oligarhice", şi a lansat un apel la unitate în perspectiva alegerilor legislative din acest an. Noul primar ales al Chişinăului, vorbind duminică seara la sediul formaţiunii sale, Platforma Demnitate şi Adevăr, alături de principala sa aliată, Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, a îndemnat la menţinerea acestei unităţi, informează site-ul postului Radio Europa Liberă, preluat de Mediafax. "Această victorie ne aparţine nouă tuturor, locuitorilor Chişinăului, locuitorilor din suburbii şi întregii ţări. Să continuăm la fel, să rămânem uniţi şi doar aşa vom reuşi în viitor, şi în parlamentare, şi în celelalte scrutine". La rândul ei, Maia Sandu l-a felicitat public pe Andrei Năstase, afirmând: "Această victorie a demonstrat că uniţi putem învinge! Tot aşa vom câştiga şi alegerile parlamentare". Andrei Năstase a fost ales în funcţia de primar al Chişinăului, obţinând 52,57% din sufragii, arată rezultatele după numărarea tuturor voturilor, informează Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. Contracandidatul lui Năstase, Ion Ceban, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (prorus), a fost votat de 47,43% din alegători, în cel de-al doilea tur al alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinăului.



12