Cifre în turism, de Paşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 105.000 de turişti în România, 31 milioane de lei cheltuiţi

Cifre în turism, de Paşte

Justiție 15 Aprilie 2015 / 00:00 616 accesări

Deşi estimările erau destul de pesimiste, lucrătorii din industria turismului au avut încasări peste aşteptări. Aproximativ 105.600 de români și-au petrecut minivacanța de Paște în stațiuni din țară, cheltuind 31 milioane lei (7 milioane de euro) pe servicii turistice (cazare și mâncare), iar în străinătate au mers 5.000 de turiști, care au plătit 1,3 milioane de euro, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). „La fel ca şi anul trecut, între minivacanţa de Paște şi cea de 1 Mai există trei săptămâni de muncă. Din cauza veniturilor mai mici, românii care îşi permit să plece în concediu sunt determinaţi să aleagă între aceste două minivacanţe”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Ofertele au acoperit toate tipurile de structuri, iar numărul aproximativ de locuri puse la dispoziţie în stațiunile din România a ajuns la 136.400. Gradul de ocupare a fost de 86%. Locul întâi în topul preferinţelor românilor privind petrecerea Sărbătorilor Pascale a fost ocupat, şi anul acesta, de pensiunile rurale, iar cele mai solicitate destinaţii au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu (Mărginimea Sibiului), Maramureş şi Buzău. Au fost puse la dispoziție 75.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care s-au vândut 65.000 de locuri. Turiștii ajunși la pensiuni au cheltuit 19,5 milioane de lei doar pe cazare și masă. Pe locul 2 se află staţiunile montane, iar dintre acestea, cele mai solicitate au fost structurile de cazare de pe Valea Prahovei. Au fost scoase pe piaţă 30.000 de locuri, dintre care s-au vândut 22.000. Turiștii au cheltuit aici 6,6 milioane de lei. După mulți ani, iubitorii de schi au putut practica sporturi de iarnă și în această perioadă. Din oferte nu a lipsit masa cu produse tradiţionale, însă au fost şi meniuri speciale, dar şi meniuri alternative pentru cei cărora nu le place carnea de miel. Familiile care au mers cu copiii la munte i-au putut lăsa pe cei mici în ateliere de creație, în cadrul cărora au învățat să vopsească ouă sau să confecţioneze felicitări de Paşte şi au primit cadouri de la iepuraş.

Datorită tarifelor mici, românii și-au petrecut Paştele şi în diferite staţiuni balneoclimaterice. Astfel, au fost puse la dispoziție 28.000 de locuri, dintre care 18.000 au fost vândute. Turiștii au lăsat în stațiunile balneare aproape 4,9 milioane de lei.

Deşi litoralul nu este o destinaţie tradiţională pentru Paşte, au existat hotelieri care au avut oferte pentru turişti. Majoritatea unităţilor care au pregătit pachete au fost în Mamaia, iar ofertele au inclus excursii la mănăstiri din Dobrogea. Au fost puse la dispoziţie 2.800 de locuri, dintre care doar 300 au fost vândute. În comparație cu anii trecuți, numărul hotelurilor deschise pe litoral în perioada Paștelui a crescut.

Datorită serviciilor complete oferite pasionaţilor de pescuit şi inedit, au fost puse la dispoziţie 600 de locuri în cadrul structurilor din Deltei Dunării, dintre care doar 300 au fost vândute.

În ceea ce priveşte turismul extern, numărul redus de zile libere, coroborat cu situaţia financiară dificilă în care se afla o mare parte a românilor, a făcut ca interesul pentru petrecerea Paştelui în străinătate să fie scăzut, comparativ cu anii trecuţi. O mică parte dintre români au ales să petreacă vacanţa de Paşte şi în destinaţii precum Roma, Atena sau Ierusalim, fiind atraşi de semnificaţia religioasă. Cele mai solicitate destinaţii externe au fost, însă, cele din aproprierea ţării - Bulgaria şi Grecia.



12