Cinci militari români, răniţi în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cinci militari români, răniţi în Afganistan
Eveniment 24 Mai 2019 / 14:49 269 accesări 0 comentarii

Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate.

Sursa citată precizează că pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conştienţi şi starea lor de sănătate este stabilă, anunţă MApN.

Conducerea M.Ap.N. este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia de sănătate a militarilor.

“Detalii cu privire la identitatea militarilor implicaţi în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora”, se arată în comunicatul MApN..

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1556 secunde