Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, într-un bloc din Medgidia, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".
Toţi locatarii blocului, aproximativ 40 de persoane, au ieşit din imobil, dintre care 25 de adulţi şi doi copii au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie.
"În jurul orei 2:00, prin apel unic de urgenţă 112, am fost sesizaţi cu privire la faptul ca în Medgidia, în blocul 3 TINER, situat pe strada Plevnei, este foarte mult fum pe casa scării. Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 3 SMURD B, 1 descarcerare, 1 autospecială transport victime multiple şi 3 ambulanţe din cadrul serviciului judeţean de ambulanţă. La ora 02:45, la nivelul spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenţie. La ora 03:00 au fost evacuaţi toţi locatarii blocului, 25 adulţi şi 2 copii. La ora 03:16 incendiul a fost localizat. (...) Intervenţia s-a încheiat la ora 05:43", a transmis printr-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Răzvan Parconie.
Referitor la victime, sursa citată a mai precizat că au fost transportate la spital cinci persoane - un bărbat cu arsuri pe faţă şi la membrele superioare, două persoane intoxicate cu fum, conştiente, două femei cu atac de panică.
"Au fost transportate la spital 5 persoane: 1 bărbat cu arsuri pe față și la membrele superioare, 2 persoane intoxicate cu fum dar conștiente, 2 femei cu atac de panică. În total, în bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulți și 2 copii au fost evacuați de către echipajele de intervenție.Incendiul s-a manifestat la 2 garsoniere de la etajul 2 al blocului (P+3), in care erau depozitate materiale textile și mase plastice, pe o suprafata de aproximativ 40 mp. Holul blocului, pe o suprafață de 10 mp si alte 12 garsoniere au fost afectate de fum si apă. Persoanele evacuate au fost cazate de către primărie la un hotel din Medgidia.Intervenția s-a încheiat la ora 05:43.", au spus cei de la ISU.