Cine și de ce a mințit că Jack Nicholson investește în hotelurile din Olimp?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Complexul Amfiteatru - Panoramic - Belvedere rămâne în ruină. De ce nu-l cumpără nimeni?

Cine și de ce a mințit că Jack Nicholson investește în hotelurile din Olimp?

Economie 27 Iulie 2016 / 17:16 19641 accesări

Nici măcar Jack Nicholson n-ar putea scoate complexul Amfiteatru din Olimp din groapa degradării, nepăsării și bișniței românești

Nici măcar Jack Nicholson n-ar putea scoate complexul Amfiteatru din Olimp din groapa degradării, nepăsării și bișniței românești

Pentru o clipă, părea că s-a întâmplat imposibilul - fosta perlă a coroanei sudului litoralului, complexul hotelier Panoramic - Belvedere - Amfiteatru, și-a găsit un cumpărător! Și nu pe oricine, ci chiar pe renumitul actor american Jack Nicholson. Ar fi fost investitorul potrivit, mai ales că în vremurile de aur ale complexului, anii 1970 - 1980, aici s-au turnat atât de multe filme românești de legendă. Desigur, dincolo de zvonul lansat de wall-street.ro, realitatea e diferită. Surse de încredere din piața imobiliară infirmă că actualul proprietar al complexului, omul de afaceri Josef Goschy, ar fi reușit să bată palma cu un fond american de investiții, la care ar fi acționar Nicholson, ba chiar spun că această tranzacție n-are nicio șansă să fie finalizată vreodată. De ce să minți? Din aceleași motive pentru care întreaga parte sudică a litoralului s-a transformat, în ultimii 26 de ani, într-o mare șerpărie - nepricepere, dezinteres, „jmekerie“ și privatizări cu cântec.

ÎN RUINĂ În perioada de aur a regimului comunist, Neptun - Olimp era un adevărat „oraș interzis“. Era ce-i acum Monte Carlo pentru Coasta de Azur - definiția luxului și magnetul pentru nomenclatură și turiști străini. Nemți, suedezi, polonezi și nu numai; dacă plăteau în valută, erau bineveniți la complexul Panoramic - Belvedere - Amfiteatru. Astăzi, jumătate din ansamblu e gata să se prăbușească, iar cealaltă jumătate ar putea fi folosită, în cel mai optimist scenariu, pe post de spațiu de depozitare. De turism nu se pune problema. Ce s-a întâmplat? În primă fază, imediat după Revoluție, complexul a fost preluat de stat, care a făcut ce știe mai bine - „valorificare“ prin nepăsare. Abia în 2008, omul de afaceri Josef Goschy, prin Unita Turism, a preluat jucăria, pentru 22,8 milioane euro. Investiții? Relansare? Avem o linie de investiții de 30 milioane euro, luată în 2007, în condițiile de atunci, adică foarte scump, și care a fost pur și simplu „demolată“ de criza din 2008. Ba mai mult, complexul n-a fost cumpărat în totalitate (!?!). Surse de încredere din domeniu au explicat, pentru „Telegraf“, că, de fapt și de drept, anexele complexului de 59.000 mp și 750 de camere, respectiv spațiile comerciale de pe și de lângă celebra promenadă, sunt deținute de alți proprietari, apropiați ai șefilor din acea vreme ai stațiunii Olimp, care au vândut activele pe bucăți, cel mai probabil în schimbul sprijinului electoral.

O FARSĂ Cu alte cuvinte, cine vrea să ia hotelurile trebuie să negocieze și cu gașca veselă care deține anexele (anexe fără de care complexul nu face nici doi bani). Și, evident, acești proprietari nu se sfiesc să ceară o mică avere; nu-i ca și cum îi costă ceva să întrețină ruinele. Drept urmare, Goschy (presat și de bancă, pentru rambursarea liniei de credit) a cedat și a scos la vânzare activul, cerând, în 2012, 60 milioane euro. Azi, pe portalul spatiicomerciale.ro, unde este listat, suma cerută e de 15 milioane euro. Cât despre fondul de investiții american la care ar fi implicat și celebrul actor Jack Nicholson, aceleași surse spun că informația vehiculată de portalul wall-street.ro e o mare farsă - reprezentanța din România a fondului este un one-man-show cu iz penal și fără niciun ban. „Tranzacția“ despre care a vuit presa ar fi o simplă promisiune unilaterală (fie cumpăr, fie nu). Nu s-a plătit avans și nici nu s-a oferit vreo garanție. Și, evident, nici nu se va oferi vreodată.

ȘI TOT AȘA Cazul complexului hotelier din Olimp nu este singular. Decăderea sudului litoralului a plecat de la cum au fost „valorificate“ activele, după privatizările cu cântec din deceniul care-a urmat comunismului. Zeci de imobile cu destinație turistică au ajuns pe mâna unor persoane fără nicio tangență cu turismul - SIF-uri, sindicate, investitori privați. De ce-au fost cumpărate? Pentru că erau de vânzare și prețul era bun, spune directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, Ion Dănuț Jugănaru - „Mulți n-au avut de gând să facă ceva, ci doar au folosit activele ca garanție, în alte proiecte. Apoi a venit criza, iar proprietățile s-au devalorizat. Acum, oamenii țin de preț - totul este supraevaluat. Oricum, sunt mai multe proprietăți de vânzare decât s-ar putea cumpăra vreodată“. Jugănaru oferă totuși și-o rază de speranță - în Venus, spre exemplu, mai mulți investitori din țară au renovat hoteluri și le-au reintrodus în circuitul turistic.

ALTĂ PRIMĂRIE, ACEEAȘI PĂLĂRIE Presiune este și pe administrația din Mangalia, care gestionează șase stațiuni sudice. Mulți spun că primăria e prea mică pentru a susține edilitar întreaga zonă. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, nu este de acord - „Nu-i o pălărie prea mare, dar trebuie interes și ajutor și de la centru. Sau cel puțin să nu ne mai încurce. Oricum, din 2017 ne ajută și Codul Fiscal, care instituie o suprataxă pentru clădirile lăsate în paragină sau care nu sunt puse în valoare“. Ba mai mult, administrația plusează cu mai multe proiecte finanțate din fonduri europene, cu care vrea să modernizeze infrastructura stațiunilor, de la drumuri la canalizare și iluminat public. Și Radu subliniază că privatizările au fost cauza principală a dezastrului din Sud - „Nimeni n-a gândit pe termen lung. Totul s-a făcut pentru voturi. S-a construit lăutărește și a ieșit un curcubeu“.

CE-I DE FĂCUT? În străinătate, conceptul folosit se numește „management al destinației“ și este, de fapt și de drept, un parteneriat public-privat. Adică investitorii fac lucruri, iar Ministerul Turismului se ocupă (intens) de promovare. Ușor de zis, greu de făcut. Ideal ar fi să se construiască de la zero, pentru că multe dintre activele scoase la vânzare acum au doar vagi funcționalități hoteliere. Capitalul autohton e angajat greu în acest război de revitalizare a turismului, iar de străini nu se pune încă problema. De ce? Greu de zis. Mulți specialiști în turism spun că avem un indice de sezonalitate excesiv de mare - adică sezonul e prea scurt, ceea ce înseamnă că investiția se recuperează greu de tot.



12
Pagina a fost generata in 0.22 secunde