Cine sunt câştigătorii Concursului Național de Arta Actorului „In memoriam Diana Cheregi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cine sunt câştigătorii Concursului Național de Arta Actorului „In memoriam Diana Cheregi”
Cultură 05 August 2019 / 18:15 433 accesări 0 comentarii

Concursul Național de Arta Actorului in memoriam Diana Cheregi, este un proiect ce face parte din categoria proiectelor cultural-artistice, inițiat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și a avut ca scop principal revitalizarea vieții culturale studențești în Constanța prin promovarea și valorificarea artei actorului dar mai ales a tinerilor studenți din instituțiile de învățământ superior de profil. Desfășurat în perioada 27 iulie - 01 august, concursul care a elogiat una dintre cele mai cunoscute personalități ale scenei Teatrului de Stat Constanța și unul dintre cei ma valoroși și iubiți profesori - Diana Cheregi, a reunit la malul mării studenți la teatru din Galați, Pitești, București și Constanța, dornici de a arăta juriului talentul, expresivitatea și pofta lor de joc!

Diana Cheregi aparținea spiritului Constanței. Se spune că teatrul a fost menirea ei prezisă de ursitoare și poate de aceea prima piesă în care a jucat a fost „Hänsel şi Gretel”, la vârsta de numai cinci ani. A absolvit, în 1972, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București și a adunat în mai bine de 40 de ani de teatru un palmares extrem de bogat. Criticii teatrali au scris despre perfecţiunea jocului ei, despre dezinvoltura cu care intra în orice rol, mare şi mic, schimbând registre, tonalităţi. Era posesoarea unor resurse actoriceşti multiple, pe care ştia cu multă inteligenţă să le folosească. Iar în ultimii ani de viaţă, şi-a dedicat timpul liber învăţând studenţii din tainele actoriei, fiind unul dintre membrii fondatori ai Facultăţii de Arte, specializarea Arta Actorului, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa.Cele mai mari bucurii ale sale erau dragostea, admiraţia publicului şi reuşitele studenţilor. Şi-a câştigat un loc aparte în inimile tuturor cu fiecare spectacol, cu fiecare rol şi cu fiecare promoţie de studenţi pe care i-a învăţat să iubească teatrul şi să fie profesionişti!

Astfel, concurenții au trecut prin multiple probe necesare oricărui viitor actor desăvârșit, iar concursul a fost structurat în cinci secțiuni: arta actorului, canto, teatrologie, mișcare și vorbire. Pentru fiecare secțiune s-au acordat premiile 1,2 și 3, iar câștigătorii premiilor 1 au disputat marele trofeu.

S-au mai acordat 4 premii speciale: Premiul pentru popularitate, premiul special al juriului, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină și premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, iar marele trofeu i-a revenit lui Aurelian Culea din Constanța, student în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București. Juriul a fost format din personalități artistice în domeniu, iar fiecare membru a susținut în fiecare zi sesiuni de workshop în domeniul său de activitate după cum urmează: Liviu Manolache (actor la Teatrul de Stat Constanța) - workshop de arta actorului, Vorbire: Lector Univ. Dr. U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, Tomas Ciocșirescu, Mișcare: Lector Univ. Dr. U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, Florin Chevorchian, Teatrologie: Anaid Tavitian (teatrolog), Canto: Teodor Rădulescu, profesor de canto în cadrul Centrului Cultral Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. S-a oferit astfel candidaților un mijloc de dezvoltare personală ajutându-i să păşească într-un univers nou, unic, creat cu scopul de a fi un mediu propice dezvoltării lor. S-a permis conectarea cu sine și cu ceilalți, într-o competiție nouă sub această formă de workshop-concurs desfășurat și a avut loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Invitat de onoare la festivitatea de premiere - Președintele Consiliului Județean Constanța: Marius Horia Țuțuianu a pășit pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, joi 01 august 2019, unde a înmânat viitorilor actori premiile câștigate, urându-le studenților mult succes în carierele de viitori actori. Prezentatorul evenimentului a fost actorul Dan Cojocaru - șef serviciu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, totul desfășurându-se într-o atmosferă emoționantă, plină de fast și bun gust iar studenții și-au manifestat dorința de a participa și la anul!

Câştigătorii premiilor 1,2 şi 3 pe secţiuni:

Secţiunea Teatrologie:

Premiul I: Andrei Ardeleanu

Premiul II: Răzvan Omotă

Premiul III: Delia Toader

Secţiunea Arta actorului:

Premiul I: Andreea Drugulescu

Premiul II: Aurelian Culea

Premiul III: Georgiana Răpcianu

Secţiunea Canto:

Premiul I: Răzvan Omotă

Premiul II: Robert Chelmuş

Premiul III: Rucsandra Buşe

Secţiunea Mişcare:

Premiul I: Georgiana Răpcianu

Premiul II: Aurelian Culea

Premiul III: Răzvan Omota

Secţiunea vorbire:

Premiul I: Aurelian Culea

Premiul II: Claudia Ghena

Premiul III: Marius Avramescu

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1956 secunde