Cine sunt favoriţii la Premiul Nobel pentru Pace

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine sunt favoriţii la Premiul Nobel pentru Pace

Ştiință 03 Octombrie 2015 / 16:19 1873 accesări

Cancelarul german Angela Merkel, Papa Francisc şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) sunt favoriţii la ediţia din 2015 a Premiului Nobel pentru Pace, dintr-un total de 273 de candidaţi, informează agenţia DPA în pagina online. Kristian Berg Harpviken, directorul Institutului de Cercetări asupra Păcii din Oslo, a menţionat un premiu legat de criza refugiaţilor, evidenţiind-o pe Angela Merkel pentru faptul că a dat dovadă de "autoritate morală într-un moment critic". "Cred că vorba despre acea combinaţie între autoritate morală şi, în acelaşi timp, a face faţă unei dileme dificile, care o face să merite premiul", a declarat el pentru DPA. Merkel a fost nominalizată de legislatorii germani pentru rolul ei în medierea unui acord de încetare a focului în Ucraina, a precizat el.

Şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), un dublu câştigător al acestui premiu, este un candidat puternic, potrivit unor istorici norvegieni, care administrează un website despre Premiul Nobel pentru Pace. Unul dintre ei, Asle Sveen, a spus că acest comitet ar putea opta să recunoască un tratat internaţional, cum ar fi acordul recent dintre Iran şi cele şase puteri ale lumii, care urmăreşte limitarea activităţii nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor asupra Teheranului. Tratatul de pace negociat între Guvernul din Columbia şi Forțele Armate Revoluționare reprezintă un alt exemplu.

"Este riscant. Au făcut acest lucru cu tratatele din Orientul Mijlociu şi cu tratatul de pace din Vietnam, în 1973", a spus Sveen. "America Latină, ca regiune, nu a primit un Premiu de Pace din anul 1992, iar tratatul din Columbia are o mare şansă de succes", a spus el.

Dan Smith, directorul Institutului de Cercetare asupra Păcii Internaţionale de la Stockholm, a spus că acest comitet ar putea dori să sublinieze faptul că "acesta este anul climatului", referindu-se la conferinţa internaţională care va avea loc în luna decembrie la Paris, privind încălzirea globală. Papa Francisc ar putea fi un laureat dacă acest comitet va alege să premieze dreptatea socială, a spus Smith. Papa a fost nominalizat de membrul norvegian al Parlamentului Abid Raja, care a făcut referire la angajamentul papal privind dreptatea socială şi apărarea libertăţii religiilor. Mai mulţi indivizi şi mai multe organizaţii care au condus campanii împotriva armelor nucleare au fost de asemenea nominalizaţi. Comitetul a făcut alegeri surprinzătoare în trecut, uneori generând controverse. Alegerea de oferire a premiului în 2009 preşedintelui american Barack Obama este unul dintre exemplele recente, în condiţiile în care, la acea vreme, el ocupase postul de mai puţin de un an. Anul următor, autorităţile chineze au fost deranajate de faptul că premiul a fost oferit disidentului aflat după gratii Liu Xiaobo.

Taguri articol


12