Cine va candida la președinția Consiliului Național al PSD?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine va candida la președinția Consiliului Național al PSD?

Politică 28 Februarie 2015 / 00:00 613 accesări

Se poartă negocieri intense în fruntea PSD. Miza este funcția de președinte al Consiliului Național (CN) al partidului, deținută până în 2012 de Adrian Năstase. Potrivit unor surse social democrate, pentru conducerea CN PSD urmează să concureze Rovana Plumb, Gheorghe Nichita, Valeriu Zgonea, Constantin Niţă şi Marian Oprişan. Până acum, singura persoană care și-a anunțat clar intenția de a candida este vicepreședintele PSD Rovana Plumb. Regulamentul privind depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al CN va fi discutat luni, în cadrul Biroului Permanent Național al PSD. Potrivit statutului PSD, Consiliul Naţional este forul de conducere al partidului între două congrese. Cel care ocupă funcţia de preşedinte CN este considerat al doilea om în PSD, după preşedintele partidului. Forul poate încheia alianţe politice și poate stabili strategia de organizare a campaniei electorale. Până în 2012, Adrian Năstase a ocupat funcția de președinte al CN PSD, însă a fost destituit după ce a fost condamnat în dosarul „Trofeul Calității”. Liderul CN al PSD va fi ales la următoarea reuniune a Consiliului, ce va avea loc în perioada 20-21 martie.



12
Pagina a fost generata in 0.2653 secunde