Cîţu, despre deschiderea şcolilor: Vom lua o decizie fermă pe 2 februarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cîţu, despre deschiderea şcolilor: Vom lua o decizie fermă pe 2 februarie

Educație 26 Ianuarie 2021 / 08:55 386 accesări
Foto: gov.ro

Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîţu a afirmat că o decizie fermă va fi luată cu privire la redeschiderea şcolilor pe data de 2 februarie. El a adăugat că este urmărită până atunci situaţia epidemiologică din România, iar în funcţie de acest aspect va fi luată o hotărâre.

„Noi am spus, şi preşedintele României a spus, că vom lua o decizie fermă pe 2 februarie. Urmărim până în acel moment ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică din România, dacă avem o înrăutăţirea situaţiei.
Vom lua o decizie pe 2 februarie. Personal, bineînţeles că vreau, ca toată lumea, să fie deschise şcolile, şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condiţiile şi apoi să avem o presiune pe sistemul de sănătate”, a explicat Florin Cîţu.
Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea cu miniştrii Sănătăţii şi ai Educaţiei şi cu şeful DSU, că începând din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide.
Şeful statului a precizat că o decizia finală va fi luată în 2 februarie.
În cazul învăţământului universitar, decizia va fi luată la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în virtutea autonomiei universitare.

Taguri articol


Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1712 secunde