Coaliţia „Marea Neagră” solicită asistenţă personală permanentă pentru bolnavii HIV/SIDA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coaliţia „Marea Neagră” solicită asistenţă personală permanentă pentru bolnavii HIV/SIDA

Social 19 Iulie 2006 / 00:00 1572 accesări

Printr-o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor constănţeni, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Ministerului Sănătăţii, membrii Coaliţiei „Marea Neagră”, împreună cu părinţii adolescenţilor seropozitivi HIV din judeţul Constanţa, propun introducerea unor completări la Ordinul nr. 726/2002 emis de Ministerul Sănătăţii şi la Legea 519/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/1999. Potrivit reprezentantul Coaliţiei, Cristi Iftene, prin această scrisoare se solicită modificări legislative privind încadrarea într-un grad de handicap a persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA. În judeţul Constanţa, există o categorie de copii infectaţi HIV care se află în familii sau în plasament şi beneficiază, conform legislaţiei actuale, de protecţie socială în baza încadrării în gradul de handicap grav. "Propunerile pe care le înaintăm sînt motivate, în principal, de situaţia copiilor infectaţi HIV care au fost dezinstituţionalizaţi şi încredinţaţi unor familii de plasament, ori a celor ce se află în îngrijire părintească. Potrivit legislaţiei actuale, aceştia îşi pierd dreptul la asistent personal după 18 ani, iar singurele forme de protecţie socială care i se acordă ca adult, sînt ajutorul social şi indemnizaţia de hrană pentru persoanele infectate HIV", a declarat Cristi Iftene.

De cele mai multe ori, handicapul generat de infecţia HIV este asociat cu alte dizabilităţi (intelectuale, fizice, emoţionale) şi carenţe educaţionale, precum şi cu lipsa unor abilităţi sociale. Ei nu pot duce o viaţă independentă şi în mod real au nevoie să fie asistaţi permanent, pentru că împlinirea vîrstei de 18 ani nu aduce, peste noapte, transformări miraculoase în starea de sănătate şi/sau la nivelul capacităţilor lor de integrare în viaţa socio-profesională.



12
Pagina a fost generata in 0.0973 secunde