Colegiul de Arte face „Educație pentru sănătate” la nivel naţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colegiul de Arte face „Educație pentru sănătate” la nivel naţional

Educație 09 Iunie 2019 / 17:35 1467 accesări

Colegiul Național de Arte ”Regina Maria” Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța a organizat faza națională a concursului „Educație pentru sănătate” sâmbătă, 8 iunie 2019, între orele 10.00-18.00.

Aflat la a IX-a ediție, evenimentul este inclus în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene - MEN 2019 și cuprinde patru secțiuni: clasa pregătitoare și clasa I – secțiunea colaj la care au participat 17 de elevi; secțiunea fotografie - clasele II – VI: 37 de lucrări; secțiunea afiș: clasele VII – VIII: 107 elevi, clasele IX – XI: 57 de elevi; însumând 218 lucrări, alături de secțiunea științifică la care participă pentru clasele VII – VIII: 53 de elevi şi IX – XI: 93 de elevi din Neamț, Buzău, Argeș, Cluj, Bistrița, Harghita, Iași, Brăila, Covasna, Galați, Vaslui, Prahova, Caraș – Severin, Vâlcea, Brașov, Constanța și din municipiul București.

Subiectele pentru proba științifică (clasele VII – XI), atât rezolvarea de itemi, cât și proba de creație, au fost propuse, ca în fiecare an, de partenerii de la DSPJ Constanța, iar pentru realizarea colajelor, a fotografiilor și a afișelor elevii au pus în evidență tema de anul acesta: „Ne protejăm sănătatea, ficare, peste tot!”

Proiectul, derulat în spiritul respectării dreptului fiecărui copil la un nivel de viață suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, are ca suport Programul Național Educație pentru Sănătate în Școala Românească, realizat prin acordul dintre Ministerul Educației Naţionale și Ministerul Sănătății.

Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 16.00, la sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, deschisă de doamna Inspector Şcolar prof. Adriana Simona Popescu, care a declarat: „Apreciez interesul elevilor din județele participante în condițiile în care concursul s-a suprapus cu finalul de an școlar și cu alte concursuri și evenimente și am convingerea că vor transmite mai departe, în familiile lor, în mediul școlar din care fac parte, experiențele acestui concurs care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos. Și anul acesta inspectorii din județele participante au decis organizarea și desfășurarea etapei județene, respectând tematica propusă de Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța”.

Premierea a fost precedată de un spectacol festiv, la care au fost invitați directorii școlilor participante, spectacol oferit de elevii premianţi şi profesorii Colegiului Național de Arte ”Regina Maria” Constanța, eveniment devenit deja tradiţie în cadrul acestui concurs. Premiile, în cărți, afișele, pliantele au fost oferite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin Inspector Şcolar prof. Adriana Simona Popescu, Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, prin doctor Loti Popescu, Master European Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănatate, coordonator al Biroului de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţiei pentru Sănătate din DSPJ Constanţa, editura Didactica Publishing House, editura Corint București, Școala Gimnazială nr. 30 Gheorghe Țițeica și Liceul Teoretic Ovidius, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Constanța.

Taguri articol


12