Colțul Troll-ului - Dă-o-ncolo de freză, ia-ți haine!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Dă-o-ncolo de freză, ia-ți haine!

11 Octombrie 2017 / 18:42 4469 accesări
În ianuarie - august, activitatea coafezelor autohtone a scăzut cu peste 15%!

În ianuarie - august, activitatea coafezelor autohtone a scăzut cu peste 15%!

Lasă, bă, că fac eu singur - asta-i mantra românească, care se aplică la mai tot. Și când vecinul Meșterescu „repară“ singur structura de rezistență a casei, pentru că dă-i naibii de specialiști, și când cunoștința Antreprenorescu își face propria lege, pentru că dă-l încolo de stat cu legislația lui învechită. Și de la o lună la alta, pe măsură ce economia-și schimbă trendul, românul își ia în sarcină tot mai multe activități. Cel mai recent raport al Institutului Național de Statistică (INS) privind evoluția businessului din sectorul serviciilor prestate populației, spre exemplu, arată că, în primele opt luni din 2017, activitatea coafoarelor și centrelor de înfrumusețare a scăzut cu peste 15%. Ce-nseamnă asta? Că românul se tunde singur, la oglindă, cu mașina multifuncțională de la teleshopping? Că „printzesele“-și fac singure unghiile și freza de party? Că rock-ul e iar numărul unu în „Trending“ și bărbații-și lasă pleată, să dea din cap? Sau că linia dintre sexe e blurată la maxim? Naiba știe! Pe de altă parte, jocurile de noroc și activitățile recreative au crescut cu aproape 17%, domeniul HoReCa a marcat un avans cu 14,5%, iar agențiile turistice și tur-operatorii s-au bucurat de un plus cu peste 10% al businessului. De asemenea, activitățile de spălare, curățare și vopsire a textilelor și blănurilor au urcat cu fix 10%, conform studiului INS. În concluzie, tot haina-l face pe om, nu freza. Și, sinceri să fim, cine se tunde înainte să plece-n vacanță? Nimeni, frate. Nu te știe nimeni în Papua Noua Capitală Europeană de Shopping.

Taguri articol


12