Comanzi online? Iată ce trebuie să știi ca să nu iei țeapă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comanzi online? Iată ce trebuie să știi ca să nu iei țeapă!

Social 06 August 2016 / 07:44 647 accesări

Ești tentat să îți faci cumpărături online însă ți-e teamă să nu fii păcălit de comercianți? Pentru a te feri de țepe, cel mai important este să îți cunoști drepturile și să știi care sunt lucrurile pe care trebuie să le verifici pentru a te asigura că ai de-a face cu un vânzător corect. Iată care sunt câteva dintre lucrurile de care trebuie să ții cont atunci când faci cumpărăturile online.

Dacă obișnuiești să faci cumpărături online, trebuie să știi cum îți poți proteja drepturile și care sunt pașii pe care îi ai de urmat dacă produsul pe care l-ai comandat nu corespunde din punctul de vedere al calității. Informații incomplete, întârzieri la livrare sau refuzul de a primi produsul înapoi și de a restitui banii plătiți sunt doar câteva din problemele care pot apărea atunci când cumperi online. Totuși, nu trebuie să-ți fie teamă, situațiile de acest gen sunt limitate, iar legislația europeană și națională îți oferă protecția de care ai nevoie. În România, drepturile consumatorilor sunt protejate de Centrul European al Consumatorilor România (ECC), care are puterea să intervină atunci când clienții români sesisează problemele cu care se confruntă în relațiile cu țările europene.

IATĂ CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE SĂ FACI CUMPĂRĂTURI ONLINE!

Profesioniștii care vând produse și servicii online trebuie să-ți ofere anumite informații esențiale care te pot ajuta să iei decizia cea mai potrivită pentru tine: date privind identitatea și modalitățile de contact ale vânzătorului, caracteristicile esențiale ale produsului sau serviciului, prețul cu toate taxele incluse, modalități de plată și de livrare, dreptul de retragere, garanții și altele. Trebuie să te interesezi în ce stat își are sediul principal vânzătorul, evită să cumperi de pe un site care nu are informații despre identitatea vânzătorului și verifică opiniile altor utilizatori despre corectitudinea vânzătorului de la care vrei să cumperi. De asemenea, vânzătorul trebuie să-ți trimită un mesaj din care rezultă că a acceptat comanda făcută, nu doar o confirmare de primire a comenzii. În acel moment contractul se consideră încheiat între tine și vânzător.

RETRAGEREA DIN CONTRACT

Ai dreptul de a te retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice (de la momentul livrării pentru produse și de la momentul încheierii contractului pentru servicii), fără a oferi vreo explicație și fără penalități, în afara celor stabilite prin lege. Ai dreptul să-ți fie rambursată întreaga sumă plătită, inclusiv taxele de livrare, dacă acestea au fost incluse în prețul final, în termen de 14 zile calendaristice. Sfatul reprezentanților ECC este de a păstra o copie a mesajului de retragere din contract și a răspunsului comerciantului sau a mesajului de confirmare a trimiterii formularului online de retragere. De asemenea, trebuie să știi că ai dreptul să-ți fie livrat produsul în termenul afișat pe site sau în cel comunicat prin confirmarea acceptării comenzii. Dacă nu s-a stabilit niciun termen de livrare, atunci produsul trebuie să ajungă la tine în cel mult 30 de zile de la data plasării comenzii.



12
Pagina a fost generata in 0.1688 secunde